Psalmul 7

PSALMUL 7

Rugăciunea celui drept vorbit de rău

1 Lamentare. A lui Davíd. Pe care a cântat-o Domnului din cauza lui Cuş din Beniamín.

2 Doamne Dumnezeul meu, în tine mi-am căutat refugiu.

Mântuieşte-mă de toţi urmăritorii mei şi eliberează-mă,

3 ca nu cumva să-mi sfâşie viaţa ca leul,

să nu mă zdrobească fără ca cineva să mă salveze!

4 Doamne Dumnezeul meu, dacă am săvârşit aceasta,

dacă este nedreptate în mâinile mele,

5 dacă am răspuns prietenului meu cu rău

şi fără motiv mi-am jefuit vrăjmaşul,

6 atunci duşmanul să-mi urmărească  viaţa şi să mă ajungă

şi să culce la pământ viaţa mea

şi cinstea mea în praf să o arunce!          Sélah

7 Ridică-te, Doamne, în mânia ta,

înalţă-te împotriva furiei asupritorilor mei

şi scoală-te, Dumnezeul meu, la judecata pe care ai rânduit-o!

8 Adunarea neamurilor să te înconjoare:

întoarce-te asupra ei din înălţime!

9 Domnul judecă popoarele;

judecă-mă, Doamne, după dreptatea

şi după neprihănirea care este în mine!

10 Pune capăt răutăţii celor nelegiuiţi şi întăreşte-l pe cel drept

tu, care cercetezi inimile şi rărunchii, Dumnezeule [prea]drept!

11 Ajutorul meu este la Dumnezeu,

cel care îi mântuieşte pe cei drepţi cu inima.

12 Dumnezeu este un judecător drept,

care se poate indigna în fiecare zi.

13 Oare nu-şi ascute din nou sabia,

îşi întinde arcul şi ţinteşte?

14 Îşi pregăteşte armele morţii

şi îşi încinge săgeţile în foc!

15 Iată, cel rău a urzit fărădelegea,

a zămislit silnicia şi a dat naştere minciunii!

16 A săpat groapă şi a adâncit-o

şi a căzut în groapa pe care a făcut-o.

17 Se întoarce răutatea lui asupra capului său

şi pe creştetul lui coboară violenţa.

18 Îl voi lăuda pe Domnul pentru dreptatea lui

şi voi cânta numele Domnului Preaînalt.