Lamentaţiunea lui Iob
1 După aceea, Iob şi-a deschis gura şi şi-a blestemat ziua [naşterii].
2 Iob a luat cuvântul şi a zis:
3 „Să piară ziua în care m-am născut
şi noaptea în care s-a spus:
«A fost zămislit un băiat»!
4 Ziua aceea să fie întuneric,
să nu o caute Dumnezeu de sus
şi să nu strălucească asupra ei lumina!
5 S-o profaneze întunericul
şi umbra morţii, să se aşeze asupra ei un nor
şi s-o înspăimânte întunecimile zilei!
6 Noaptea aceea s-o ia întunericul,
să nu fie împreună cu zilele anului
şi în numărul lunilor să nu intre!
7 Iată, noaptea aceea să fie stearpă,
să nu ajungă strigătul de bucurie în ea!
8 S-o blesteme cei care blestemă ziua,
ei care sunt gata să trezească Leviatánul!
9 Să se întunece stelele amurgului ei,
să aştepte lumina şi să nu fie,
să nu vadă pleoapele aurorei!
10 Pentru că n-a închis porţile sânului [pentru mine]şi nu a ascuns suferinţa de la ochii mei.
Pacea vieţii de dincolo
11 De ce n-am murit din pântecele [mamei]
şi, abia ieşit din sânul [ei], să-mi fi dat duhul?
12 De ce m-au întâmpinat doi genunchi
şi doi sâni care să mă alăpteze?
13 Căci acum aş fi fost culcat
şi aş fi fost liniştit, aş dormi şi m-aş odihni
14 împreună cu regii şi sfătuitorii pământului
care şi-au construit nişte ruine;
15 cu căpeteniile care aveau aur
şi şi-au umplut casele cu argint.
16 Sau de-aş fi fost ca un avorton ascuns,
ca pruncii care n-au văzut lumina!
17 Acolo, cei nelegiuiţi încetează să se agite,
acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.
18 Acolo, prizonierii sunt liniştiţi împreună,
nu mai aud glasul celui care oprimă.
19 Cel mare şi cel mic sunt acolo;
şi sclavul este liber de stăpânul său.
Enigma existenţei
20 De ce i se dă celui care suferă lumină
şi viaţă, celor amărâţi cu sufletul –
21 cei care aşteaptă moartea, şi ea nu vine,
care sapă pentru ea mai mult decât pentru comori,
22 care se bucură foarte mult,
se veselesc pentru că au găsit un mormânt –
23 adică omului, căruia îi este ascunsă calea
şi pe care Dumnezeu îl îngrădeşte de peste tot?
24 Înaintea pâinii mele vine suspinul
şi geamătul murmură ca apele.
25 Căci de ce m-am temut,
aceea mi s-a întâmplatşi de ce mi-a fost frică
a venit peste mine.
26 Nu am linişte, nu am pace
şi nici odihnă:căci tulburarea vine”.