Capitolul 4

Primul discurs al lui Elifáz

Oare dispar cei nevinovaţi?

1 Elifáz din Temán a luat cuvântul şi a zis:

2 „Dacă s-ar încerca un cuvânt

către tine, te-ai supăra?

Dar cine poate să-şi ţină cuvântul?

3 Iată, tu i-ai instruit pe mulţi

şi ai întărit braţele slăbite.

4 Cuvintele tale i-au ridicat

pe cei care se poticneau

şi tu ai întărit genunchii îndoiţi.

5 Iar acum, când [aceasta] vine

peste tine, te superi,

când te atinge, te înspăimânţi?

6 Oare nu erau teama ta [de Domnul] încrederea ta, speranţa ta şi neprihănirea, căile tale?

7 Aminteşte-ţi: cine a fost nevinovat

şi a pierit sau când cei drepţi au fost nimiciţi?

8 După cum am văzut eu, cei care ară nelegiuire

şi seamănă durere le şi culeg.

9 De respiraţia lui Dumnezeu ei pier

şi de suflarea nărilor lui sfârşesc.

10 Răgetul leului, glasul leului tânăr

şi dinţii puilor de leu sunt abătute.

11 Leul bătrân piere din lipsă de pradă

şi puii leoaicei se împrăştie.

 Corupţia muritorilor

12 Până la mine s-a furişat un cuvânt

şi urechea mea a prins o şoaptă din el.

13 În coşmarurile din viziunile de noapte,

când cade somnul adânc peste oameni,

14 m-au cuprins teroarea şi tremurul

şi mulţimea oaselor mele a fost făcută să tremure.

15 Un duh a trecut prin faţa mea

şi s-a zbârlit părul pe trupul meu.

16 Stătea şi nu i-am recunoscut înfăţişarea;

un chip era înaintea ochilor mei.

Tăcere. Şi un glas am auzit:

17 «Oare este omul mai drept

decât Dumnezeu sau bărbatul mai curat

decât cel care l-a făcut?».

18 Iată, nu are încredere în slujitorii săi

şi în îngerii săi se află defecte!

19 Cu atât mai mult, cei care locuiesc

în case de lut şi au temelia în praf şi sunt roşi

de gura moliei.

20 De dimineaţă până seara sunt striviţi

şi [nimeni] nu pune [la inimă]:

ei pier pentru totdeauna.

21 Oare nu este smulsă funia [cortului] lor?

Ei mor, dar nu cu înţelepciune.