Psalmul 42

PSALMUL 42 (41)

Dorul după Dumnezeu şi după templul său

1 Maestrului de cor. Poem. Al fiilor lui Córe.

2 Cum doreşte cerbul izvoarele de apă,

aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule.

3 Sufletul meu e însetat de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu;

când voi veni şi voi vedea faţa lui Dumnezeu?

4 Lacrimile îmi sunt pâine ziua şi noaptea,

când mi se zice în fiecare zi: „Unde este Dumnezeul tău?”.

5 Îmi aduc aminte de aceasta şi sufletul se topeşte în mine,

cum treceam prin mulţime, ducându-mă până la casa lui Dumnezeu

în strigătele de bucurie şi de mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare.

6 Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce gemi înlăuntrul meu?

Încrede-te în Dumnezeu, căci iarăşi îl voi lăuda pe el,

care este mântuirea mea şi Dumnezeul meu!

7 E mâhnit în mine sufletul, de aceea, îmi amintesc de tine

din ţara Iordánului şi din Hermón, de pe muntele Misár.

8 Un abis cheamă un alt abis la vuietul cascadelor tale;

toate talazurile şi valurile tale trec peste mine!

9 Ziua îmi trimite Domnul îndurarea sa

şi noaptea cântarea lui mă însoţeşte ca o rugăciune către Dumnezeul vieţii mele.

10 Îi spun lui Dumnezeu, stânca mea: „De ce m-ai uitat?

De ce umblu mâhnit, oprimat de duşmanii [mei]?”.

11 Mi se sfărâmă oasele când mă batjocoresc asupritorii mei

şi mă întreabă toată ziua: „Unde este Dumnezeul tău?”.

12 Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce gemi înlăuntrul meu?

Încrede-te în Dumnezeu, căci iarăşi îl voi lăuda pe el,

care este mântuirea mea şi Dumnezeul meu!