Capitolul 17

Bunătatea faţă de aproapele şi dreptatea

1 Mai bine o bucată de [pâine] uscată, în linişte, decât o casă plină de [cărnuri] jertfite, în ceartă.

2 Slujitorul prudent stăpâneşte peste fiul care face de ruşine şi în mijlocul fraţilor împarte moştenirea.

3 Vasul de topit este pentru argint şi cuptorul, pentru aur, dar cel care încearcă inimile este Domnul.

4 Cel rău este atent la buzele nelegiuite şi mincinosul îşi pleacă urechea la limba distrugătoare.

5 Cel care-şi bate joc de cel necăjit îl dispreţuieşte pe cel care l-a făcut, iar bucuria pentru nenorocire nu este [considerată] curată.

6 Cununa bătrânilor sunt nepoţii, iar gloria fiilor sunt părinţii lor.

7 Nu se potrivesc cu un nebun buzele drepte; cu atât mai puţin cu un nobil, buzele mincinoase.

8 Piatra preţioasă este un dar pentru cel care o primeşte; oriunde se întoarce, are succes.

9 Cine acoperă vinovăţia caută iubire, dar cine repetă fapta îi dezbină pe prieteni.

10 Reproşul pătrunde în cel priceput mai mult decât o sută de lovituri în cel nesimţit.

11 Cel rău caută numai răzvrătire, dar mesagerul crud este trimis împotriva lui.

12 Mai bine este ca un om să întâlnească o ursoaică fără pui decât un nesimţit în nebunia lui.

13 Cât despre cel care întoarce răul în schimbul binelui, nu se va îndepărta răul de casa lui.

14 Începutul neînţelegerii este ca revărsarea apei. Înainte să izbucnească cearta, abandonează!

15 A-l îndreptăţi pe cel vinovat înseamnă a-l face vinovat pe cel drept: amândouă sunt abominábile pentru Domnul.

16 Pentru ce este preţul în mâna celui nesimţit? Ca să dobândească înţelepciune, când el nu are inimă?

17 Prietenul iubeşte în orice timp, se naşte ca un frate în strâmtorare.

18 Omul sărac la inimă este cel care bate palma, cel care garantează pentru aproapele său.

19 Cel care iubeşte vinovăţia iubeşte învrăjbirea, iar cine-şi înalţă poarta caută zdrobirea.

20 Cel strâmb la inimă nu va găsi binele, iar cel cu limba schimbătoare va cădea [pradă] răului.

21 Cel care dă naştere unui nesimţit este spre chinul lui; nu se bucură tatăl unui nebun.

22 Inima veselă face bine sănătăţii, dar un duh abătut usucă vigoarea.

23 Cel vinovat ia darul pe sub poală ca să încline căile judecăţii.

24 Înţelepciunea este în faţa celui priceput, dar ochii celui nesimţit sunt spre marginile pământului.

25 Fiul nesimţit este indignare pentru tatăl său, amărăciune pentru cea care l-a născut.

26 Nu este deloc bine să-l pedepseşti pe cel drept, nici să-i loveşti pe cei nobili din cauza dreptăţii.

27 Cel care ar cunoaştere îşi ţine cuvintele, iar omul care înţelege este calm cu duhul.

28 Chiar şi un nebun, dacă ar tăcea, ar fi considerat înţelept şi cine-şi închide buzele, priceput.