Capitolul 6

Isus la Nazarét (Mt 13,53-58; Lc 4,16-30)

1 Apoi a ieşit de acolo şi a venit în locul lui natal, iar discipolii îl urmau. 2 Fiind [zi de] sâmbătă, [Isus] a început să înveţe în sinagogă şi mulţi dintre cei care îl ascultau se mirau, spunând: „De unde toate acestea? Şi ce este această înţelepciune care i s-a dat şi aceste minuni care se fac prin mâinile lui? 3 Nu este oare acesta lemnarul, fiul Mariei, fratele lui Iacób, al lui Ióses, al lui Iúda şi Símon? Şi surorile lui nu sunt oare aici, la noi?”. Şi se scandalizau de el. 4 Dar Isus le-a zis: „Un profet nu este dispreţuit decât în patria lui, printre rudele sale şi în casa lui”. 5 Şi nu a putut face acolo nicio minune, decât doar şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat. 6 Şi se mira de necredinţa lor.

Misiunea apostolilor (Mt 10,1.5-15; Lc 9,1-6)

Apoi, cutreiera satele din jur învăţând. 7 I-a chemat pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. 8 Le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât un toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani la cingătoare, 9 dar încălţaţi cu sandale şi: „Să nu purtaţi două tunici!”. 10 Apoi le-a spus: „Dacă intraţi într-o casă, rămâneţi acolo până când veţi pleca din locul acela, 11 iar dacă nu veţi fi primiţi în vreun loc şi nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturaţi praful de pe picioarele voastre ca mărturie împotriva lor!”.

12 Ei au ieşit şi au predicat ca [oamenii] să se convertească. 13 Şi scoteau mulţi diavoli, ungeau cu untdelemn mulţi bolnavi şi-i vindecau.

Moartea lui Ioan Botezătorul (Mt 14,1-12; Lc 9,7-9)

14 Regele Iród a auzit de el, căci numele lui devenise cunoscut şi se spunea: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi şi de aceea puterea minunilor lucrează în el”. 15 Alţii, însă, spuneau: „Este Ilíe”, iar alţii spuneau: „Este un profet ca unul dintre profeţi”. 16 Auzind, Iród a zis: „Ioan, pe care eu l-am decapitat, acesta a înviat”. 17 Căci însuşi Iród trimisese ca să-l prindă pe Ioan şi să-l lege în închisoare din cauza Irodiádei, soţia fratelui său, Fílip, pe care o luase în căsătorie. 18 Pentru că Ioan îi spusese lui Iród: „Nu-ţi este permis s-o ai pe soţia fratelui tău”. 19 Iar Irodiáda îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, 20 pentru că Iród se temea de Ioan, ştiindu-l om drept şi sfânt, şi îl ocrotea. Când îl asculta era foarte stingherit, dar îl asculta cu plăcere.

21 A venit însă o zi prielnică atunci când Iród, cu ocazia aniversării zilei sale de naştere, a făcut un ospăţ pentru demnitarii săi, pentru ofiţeri şi cei mai de vază din Galiléea. 22 Intrând, fiica Irodiádei a dansat şi i-a plăcut lui Iród şi comesenilor lui. Atunci, regele i-a zis fetei: „Cere-mi orice vrei şi îţi voi da!”. 23 Şi i-a jurat: „Ceea ce îmi vei cere, îţi voi da, până la jumătate din regatul meu”. 24 Atunci ea, ieşind, i-a spus mamei sale: „Ce să cer?”. [Aceasta] i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul”. 25 Şi, îndată, intrând în mare grabă la rege, i-a cerut: „Vreau să-mi dai imediat pe tavă capul lui Ioan Botezătorul”. 26 Regele s-a întristat foarte mult. Dar, din cauza jurământului şi a comesenilor, nu a voit s-o refuze. 27 Regele a trimis un executor şi i-a poruncit să-i aducă îndată capul lui Ioan. Acela s-a dus, l-a decapitat în închisoare 28 şi a adus capul pe tavă, l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. 29 Când au auzit discipolii lui, au venit, i-au luat trupul şi l-au pus în mormânt.

Înmulţirea pâinilor (Mt 14,13-21; Lc 9,10-17; In 6,1-13)

30 Apostolii s-au adunat la Isus şi i-au povestit toate câte au făcut şi au învăţat. 31 Atunci el le-a spus: „Veniţi deoparte, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin!”; pentru că mulţi veneau şi plecau şi nu aveau timp nici măcar să mănânce. 32 Au plecat cu o barcă spre un loc pustiu, ei singuri.

33 Mulţi i-au văzut plecând şi şi-au dat seama. Au mers deci pe jos din toate cetăţile şi, alergând într-acolo, au ajuns înaintea lor. 34 Coborând, [Isus] a văzut o mare mulţime şi i s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca oile care nu au păstor; şi a început să-i înveţe multe. 35 Se făcea târziu de acum. Discipolii lui s-au apropiat şi i-au spus: „Locul este pustiu şi s-a făcut deja târziu; 36 dă-le drumul, ca, mergând prin cătunele şi satele din jur, să-şi cumpere ceva ca să mănânce!”. 37 Dar el, răspunzând, le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce!”. Ei i-au zis: „Atunci, să mergem noi să cumpărăm pâine de două sute de dinári şi să le dăm să mănânce?”. 38 Iar el le-a zis: „Câte pâini aveţi? Mergeţi şi vedeţi!”. După ce au aflat, i-au spus: „Cinci şi doi peşti”. 39 Atunci le-a poruncit să se aşeze toţi grupuri-grupuri pe iarba verde. 40 Şi s-au aşezat în grupuri de câte o sută şi de câte cincizeci. 41 Luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, ridicându-şi ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi le-a dat discipolilor ca să le pună în faţa lor; şi a împărţit cei doi peşti la toţi. 42 Au mâncat toţi şi s-au săturat. 43 Iar ei au adunat douăsprezece coşuri pline de bucăţi [de pâine] şi [resturi] de peşte. 44 Cei care au mâncat erau cinci mii de bărbaţi.

Isus umblă pe apă (Mt 14,22-33; In 6,16-21)

45 Îndată i-a zorit pe discipolii săi să urce în barcă şi să meargă înaintea lui spre ţărmul de lângă Betsáida până ce va fi dat drumul mulţimii. 46 După ce s-a despărţit de ei, a plecat pe munte ca să se roage. 47 Când s-a făcut seară, barca era în mijlocul mării, iar el, singur pe uscat. 48 Văzându-i cum se chinuiau să vâslească, deoarece vântul le era împotrivă, pe la straja a patra din noapte, a venit la ei umblând pe mare. Şi voia să treacă pe lângă ei. 49 Iar ei, văzându-l că umbla pe mare, au crezut că este o fantasmă şi au început să strige, 50 căci toţi l-au văzut şi erau îngroziţi. El, însă, a vorbit îndată cu ei şi le-a spus: „Curaj! Eu sunt, nu vă temeţi!”. 51 Apoi, s-a urcat la ei în barcă şi vântul a încetat, iar  căci nu înţeleseseră nimic cu privire la pâini, ci inima lor era împietrită.

Vindecări la Genezarét (Mt 14,34-36)

53 După ce au trecut dincolo, au atins uscatul la Genezarét şi au tras la ţărm.

54 Când au coborât din barcă, recunoscându-l îndată, 55 unii au alergat în toată regiunea aceea şi au început să-i aducă pe tărgi pe cei bolnavi oriunde auzeau că se află el. 56 Şi, oriunde intra, în sate, în cetăţi sau cătune, îi puneau pe cei suferinzi în pieţe şi-i cereau voie să-i atingă chiar şi numai ciucurii hainei. Şi toţi cei care se atingeau de el erau salvaţi.