Capitolul 38

Ieremía, în cisternă; intervenţia lui Ébed-Mélec

1 Au auzit Şefatía, fiul lui Matán, Ghedalía, fiul lui Paşhúr, Iucál, fiul lui Şelemía, şi Paşhúr, fiul lui Malchía, toate cuvintele pe care le spusese Ieremía întregului popor. 2 Aşa vorbeşte Domnul: „Cel care va rămâne în această cetate va muri de sabie, de foamete sau de ciumă, iar cel care va ieşi spre caldéi, suflelul lui va fi pentru el ca o pradă, dar va trăi”. 3 Aşa vorbeşte Domnul: „Cetatea aceasta va fi dată în mâna armatei regelui din Babilón, care o va captura”.

4 Atunci, căpeteniile i-au zis regelui: „Să fie dat la moarte omul acesta, căci el face să cadă mâinile oamenilor de război care au rămas în cetatea aceasta şi mâinile întregului popor spunându-le cuvinte ca acestea; omul acesta nu caută pacea acestui popor, ci răul!”. 5 Şi a răspuns regele Sedecía: „Iată, el este în mâinile voastre, căci regele nu poate nimic împotriva voastră!”. 6 Atunci ei l-au luat pe Ieremía şi l-au aruncat în cisterna lui Malchía, fiul regelui, care se afla în curtea gărzii; l-au coborât pe Ieremía cu funii. În cisternă nu era apă, ci numai mâl; şi Ieremía s-a cufundat în mâl.

7 Dar a auzit Ébed-Mélec, etiopianul, un eunuc din casa regelui, că l-au dat pe Ieremía în cisternă, iar regele stătea la Poarta lui Beniamín. 8 Ébed-Mélec a ieşit din casa regelui şi i-a spus regelui: 9 „Stăpâne al meu, rege, rău au făcut oamenii aceştia în tot ceea ce i-au făcut lui Ieremía, profetul, pe care l-au aruncat în cisternă; el va muri acolo de foame, pentru că nu mai este pâine în cetate”. 10 Regele i-a poruncit lui Ébed-Mélec, etiopianul: „Ia cu tine de aici treizeci de oameni şi scoateţi-l pe Ieremía, profetul, din cisternă înainte să moară!”. 11 Ébed-Mélec i-a luat cu el pe oameni şi a mers la casa regelui, sub vistierie, şi a luat de acolo bucăţi de stofă şi bucăţi de haine şi le-a coborât la Ieremía, în cisternă, cu funiile. 12 Ébed-Mélec, etiopianul, i-a zis lui Ieremía: „Pune aceste bucăţi de stofă şi de haine la subsuorile mâinilor tale, sub funii!”. Şi Ieremía a făcut aşa. 13  L-au tras pe Ieremía cu funiile şi l-au scos din cisternă, iar Ieremía a stat în curtea gărzii.

Ultima întâlnire dintre Ieremía şi Sedecía

14 Regele Sedecía a trimis să fie adus la el Ieremía, profetul, la intrarea a treia care este la casa Domnului. Regele i-a zis lui Ieremía: „Eu te voi întreba un lucru, iar tu să nu-mi ascunzi nimic!”. 15 Ieremía i-a zis lui Sedecía: „Dacă îţi voi face cunoscut, oare nu mă vei omorî? Iar dacă te voi sfătui, nu mă vei asculta”. 16 Regele Sedecía i-a jurat în ascuns lui Ieremía: „Viu este Domnul care ne-a făcut sufletul acesta că nu te voi omorî şi nu te voi da în mâna acestor oameni care caută viaţa ta!”. 17 Atunci, Ieremía i-a zis lui Sedecía: aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul Sabaót, Dumnezeul lui Israél: „Dacă vei ieşi la căpeteniile regelui din Babilón, sufletul tău va trăi şi cetatea aceasta nu va fi arsă în foc: vei trăi tu şi casa ta. 18 Dar dacă nu vei ieşi la căpeteniile regelui din Babilón, cetatea aceasta va fi dată în mâna caldéilor şi o vor arde în foc, iar tu nu vei scăpa din mâna lor”. 19 Regele Sedecía i-a zis lui Ieremía: „Mă tem de iudeii care au mers la caldéi, ca să nu mă dea în mâinile lor şi să-şi bată joc de mine”. 20 Ieremía a zis: „Nu te vor da. Ascultă glasul Domnului în [numele] căruia eu îţi vorbesc şi-ţi va fi bine ţie şi va trăi sufletul tău! 21 Dar dacă refuzi să ieşi, iată cuvântul pe care mi l-a arătat Domnul: 22 «Toate femeile care au rămas în casa regelui lui Iúda vor fi scoase la căpeteniile regelui din Babilón şi ele vor spune:

‹Prietenii tăi te-au sedus

şi te-au învins;

picioarele tale s-au cufundat în noroi,

apoi ei au dat înapoi›.

23 Toate soţiile tale şi copiii tăi vor fi scoşi la caldéi, iar tu nu vei scăpa din mâna lor, ci vei fi prins de mâna regelui din Babilón şi vei face ca această cetate să fie arsă în foc»”.

24 Sedecía i-a zis lui Ieremía: „Nimeni să nu ştie de cuvintele acestea şi nu vei muri! 25 Şi dacă vor auzi căpeteniile că am vorbit cu tine şi dacă vor veni la tine şi-ţi vor spune: «Spune-ne ce ai vorbit cu regele; nu ascunde de la noi şi nu te vom da la moarte! Ce ţi-a spus regele?», 26 să le spui: «Am prezentat cererea mea înaintea regelui ca să nu mă facă să mă întorc la casa lui Ionatán şi să mor acolo»”.

27 Au venit toate căpeteniile la Ieremía şi l-au întrebat, iar el le-a răspuns conform cu toate acele cuvinte pe care i le poruncise regele. Ei au fost liniştiţi de el pentru că nu s-a auzit nimic. 28 Ieremía a stat în curtea gărzii până când Ierusalímul a fost capturat.