Capitolul 7

Al doilea ospăţ al Estérei

1 Regele şi Amán au mers să bea cu regina Estéra. 2 Regele i-a zis Estérei şi a doua zi, pe când bea vin: „Ceea ce tu ceri, regină Estéra, ţi se va da, iar ceea ce tu cauţi, până la jumătate din imperiu, ţi se va face”. 3 Regina Estéra i-a răspuns şi a zis: „Dacă am aflat har în ochii tăi, rege, dacă este bine pentru rege, să-mi fie dată viaţa pentru ceea ce caut şi cea a poporului meu pentru ceea ce eu cer! 4 Căci eu şi poporul meu suntem vânduţi pentru a fi nimiciţi, ucişi şi distruşi, cu toate că, dacă am fi vânduţi ca sclavi şi ca sclave, aş fi tăcut, căci [această] persecuţie nu ar avea nicio valoare ca să fie deranjat regele”. 5 Regele Artaxérxes i-a zis reginei Estéra: „Cine este şi unde este cel care s-a gândit să vină şi să facă astfel?”. 6 Estéra a răspuns: „Persecutorul şi duşmanul este Amán, acest om rău”. Atunci Amán a rămas îngrozit înaintea regelui şi a reginei. 7 Regele, în mânia lui, s-a ridicat de la ospăţul de vin [şi a mers] în grădina palatului. Iar Amán a rămas să-şi ceară viaţa de la regina Estéra, căci văzuse că fusese hotărât asupra lui răul din partea regelui.

8 Regele s-a întors din grădina palatului în încăperea ospăţului de vin, iar Amán era căzut spre patul pe care era Estéra. Atunci regele a zis: „Vrea chiar să atenteze la regina care este cu mine în casă”. Şi cum a ieşit cuvântul din gura regelui, au acoperit faţa lui Amán. 9 Harbóna, unul dintre eunucii care stau înaintea regelui, a zis: „Iată, spânzurătoarea de cincizeci de cóţi pe care a făcut-o Amán pentru Mardohéu, cel care a vorbit bine despre rege, stă înălţată la casa lui Amán!”. Atunci regele a zis: „Spânzuraţi-l de ea!”. 10 Ei l-au spânzurat pe Amán de spânzurătoarea pe care o pregătise pentru Mardohéu. Şi mânia regelui s-a potolit.