Capitolul 3

III. Sfaturile lui Noémi 

1 Noémi, soacra ei, i-a zis: „Fiica mea, vreau să caut pentru tine un loc de odihnă ca să-ţi fie bine. 2 Acum Bóoz, cu ale cărui slujitoare ai fost, nu este el rudă cu noi? Iată, în noaptea aceasta vântură orzul în arie. 3 Spală-te, unge-te, îmbracă-te cu hainele tale şi coboară la arie! Să nu te faci recunoscută de către el până când va termina de mâncat şi de băut! 4 Când se va culca, să ştii locul unde s-a culcat: mergi, dezveleşte-i picioarele şi culcă-te [şi tu]! Iar el îţi va spune ce să faci”. 5 Ea i-a zis: „Tot ceea ce mi-ai zis, voi face”.

6 [Rut] a coborât la arie şi a făcut tot ceea ce i-a poruncit soacra ei. 7 Bóoz a mâncat şi a băut şi i s-a înveselit inima. A mers şi s-a culcat la marginea clăii [de orz]. Rut a venit uşor, i-a dezvelit picioarele şi s-a culcat. 8 La miezul nopţii, omul s-a speriat, s-a întors şi, iată, o femeie era culcată la picioarele lui. 9 El a zis: „Cine eşti tu?”. Ea i-a răspuns: „Eu sunt Rut, slujitoarea ta; întinde-ţi poala hainei peste slujitoarea ta, căci ai drept de răscumpărare!”. 10 El a zis: „Fii binecuvântată de Domnul, fiica mea! Bunătatea ta a fost la sfârşit mai mare decât la început, pentru că nu te-ai dus după tineri, fie săraci, fie bogaţi! 11 Acum, fiică, nu te teme: îţi voi face tot ce vei zice, căci toată cetatea poporului meu ştie că eşti o femeie valoroasă. 12 Este adevărat că am drept de răscumpărare, dar este cineva mai apropiat decât mine care are drept de răscumpărare. 13 Odihneşte-te noaptea [aceasta aici]! Mâine, dacă vrea el să te răscumpere, bine, să te răscumpere! Dar dacă nu-i place să te răscumpere, te voi răscumpăra eu. Viu este Domnul! Culcă-te până dimineaţă!”. 14 Ea s-a culcat la picioarele lui până dimineaţă şi s-a sculat înainte de a se putea cunoaşte omul cu vecinul lui. [Bóoz] zicea: „Să nu se ştie că a venit o femeie în arie!”. 15 I-a zis: „Adu mantaua de pe tine şi ţine-o!”. Ea a ţinut-o şi el a măsurat şase [măsuri] de orz. Ea le-a luat şi a mers în cetate.

16 Rut s-a întors la soacra ei care a zis: „Eşti tu, fiica mea?”. [Rut] i-a povestit tot ce-i făcuse omul [acela]. 17 Ea i-a zis: „Mi-a dat aceste şase [măsuri] de orz şi mi-a spus: «Să nu te întorci cu [mâinile] goale la soacra ta!»”. 18 [Noémi] i-a zis: „Stai [aici], fiica mea, până vei afla cum se va rezolva lucrul [acesta], căci omul nu va avea linişte până nu va duce la îndeplinire lucrul [acesta] astăzi!”.