Capitolul 16

1 Au adus arca lui Dumnezeu şi au stabilit-o în mijlocul cortului pe care-l întinsese Davíd pentru ea; apoi au adus arderi de tot şi jertfe de împăcare înaintea lui Dumnezeu. 2 Când Davíd a terminat de adus arderea de tot şi jertfele de împăcare, a binecuvântat poporul în numele Domnului. 3 Apoi a împărţit tuturor celor din Israél, bărbaţi şi femei, fiecăruia câte o pâine, o bucată de carne şi o turtă de stafide.

Slujirea levíţilor înaintea arcei

4 A pus înaintea arcei Domnului dintre levíţi ca să slujească, să amintească, să-l preamărească şi să-l laude pe Domnul Dumnezeul lui Israél: 5 Asáf, căpetenia; Zaharía, al doilea; Ieiél, Şemiramót, Iehiél, Matitía, Elíab, Benáia, Óbed-Edóm şi Ieiél. Ei aveau instrumente: alăute şi harpe. Iar Asáf cânta la cimbale. 6 Benáia şi Iahaziél, preoţii, [sunau] mereu din trâmbiţe înaintea arcei alianţei lui Dumnezeu. 7 Atunci, în ziua aceea, Davíd a rânduit pentru prima oară ca Asáf şi fraţii lui să-l preamărească pe Domnul.

Cântarea de laudă

8 Lăudaţi-l pe Domnul, preamăriţi numele lui! Faceţi cunoscute printre popoare faptele sale [minunate]!

9 Cântaţi-i, cântaţi psalmi! Meditaţi la toate minunile sale!

10 Lăudaţi-vă cu numele lui cel sfânt! Să se bucure inima celor care-l caută pe Domnul!

11 Căutați-l pe Domnul şi ajutorul lui, căutaţi întotdeauna faţa lui!

12 Aduceţi-vă aminte de semnele minunate pe care le-a făcut, de minunile sale şi de judecăţile gurii lui.

13 Voi, descendenţa lui Israél, slujitorul său, voi, copiii lui Iacób, aleşii lui.

14 El, Domnul, este Dumnezeul nostru; judecăţile lui sunt lege pentru tot pământul.

15 Aduceţi-vă aminte totdeauna de alianţa sa, de cuvântul pe care l-a dat la mii de generaţii!

16 De [alianţa] pe care a încheiat-o cu Abrahám, de jurământul pe care i l-a făcut lui Isáac.

17 Pe care l-a stabilit ca hotărâre pentru Iacób, alianţă veşnică pentru Israél.

18 Şi a zis: „Ţie îţi dau ţara Canaánului, partea ta de moştenire”.

19 Pe când eraţi în număr mic, puţini şi străini acolo,

20 și mergeau de la un neam la altul, dintr-un regat la un alt popor.

21 Nu a îngăduit nimănui să-i asuprească şi de dragul lor a pedepsit şi regi.

22 „Nu vă atingeţi de unşii mei, de profeţi, şi nu le faceţi [niciun] rău”.

23 Cântaţi Domnului, toți [locuitorii] pământului! Vestiţi din zi în zi mântuirea lui!

24 Vestiţi printre neamuri gloria lui, tuturor popoarelor, minunile sale!

25 Căci Domnul este mare şi vrednic de laudă. Mai de temut este el decât toţi zeii.

26 Căci toţi zeii popoarelor sunt deşertăciune, Domnul însă a făcut cerurile.

27 Strălucirea şi măreţia sunt înaintea feţei sale, tăria şi bucuria sunt în lăcaşul său.

28 Daţi Domnului, voi, familiile popoarelor, daţi Domnului glorie şi putere!

29 Daţi Domnului gloria numelui său! Aduceţi ofrande [de laudă] şi veniţi înaintea lui! Prosternați-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi în podoabe sfinte!

30 Dansați înaintea lui, toți [locuitorii] pământului, el a stabilit pământul pe temelii solide!

31 Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul! Să se spună printre neamuri: „Domnul stăpâneşte!”.

32 Să vuiască marea şi tot ce cuprinde ea, să exulte câmpia şi tot ceea ce este în ea!

33 Atunci, vor tresălta de bucurie copacii pădurilor în faţa Domnului, care vine să judece pământul.

34 Lăudaţi-l pe Domnul, căci este bun, veşnică este îndurarea lui!

35 Spuneţi: „Mântuieşte-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, şi adună-ne dintre popoare! Ca să preamărim numele tău cel sfânt şi să ne mândrim lăudându-te pe tine”.

36 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israél din veac şi până-n veac! Să zică tot poporul: „Amin!”. Să-l laude pe Domnul!

37 [Davíd] i-a lăsat acolo, înaintea arcei alianţei Domnului, pe Asáf şi pe fraţii lui ca să slujească mereu înaintea arcei, după necesitatea fiecărei zile. 38 [I-a lăsat] pe Óbed-Edóm şi pe Hosá cu fraţii lor: şaizeci şi opt [de oameni]; pe Óbed-Edóm, fiul lui Ieditún, şi pe Hosá ca uşieri.

39 Pe Sadóc, preotul, şi pe fraţii lui, preoţii, [i-a pus] înaintea sanctuarului Domnului, pe înălţimea care este în Gabaón, 40 ca să aducă mereu arderi de tot Domnului pe altarul arderilor de tot, dimineaţa şi seara, şi [să împlinească] tot ceea ce este scris în legea Domnului pe care a poruncit-o pentru Israél. 41 Cu ei erau Hemán şi Iedutún şi ceilalţi care fuseseră aleşi şi numiţi pe nume ca să-l laude pe Domnul, căci veşnică este îndurarea lui. 42 Cu ei erau Hemán şi Iedutún, care aveau trâmbiţe şi cimbale pentru cei care sunau din ele şi instrumente pentru cântări în cinstea lui Dumnezeu. Fiii lui Iedutún erau uşieri.

43 Tot poporul s-a dus fiecare la casa lui. Iar Davíd s-a întors să-şi binecuvânteze casa.