Capitolul 35

Împotriva munților din Edóm

1 Cuvântul Domnului a fost către mine: 2 „Fiul omului, îndreaptă-ți fața către muntele Seír și profețește împotriva lui! 3 Spune-i: așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată, eu sunt împotriva ta, munte Seír! Îmi voi întinde mâna asupra ta și te voi da devastării și pustiirii.4 Voi preface cetățile tale într-o ruină și tu vei fi devastat. Și vei cunoaște că eu sunt Domnul. 5 Pentru că ai avut o dușmănie veșnică și i-ai împins pe fiii lui Israél spre sabie în timpul dezastrului și în timpul nelegiuirii de la sfârșit, 6 de aceea, viu sunt eu – oracolul Domnului Dumnezeu – te voi face să fii spre sânge și sângele te va urmări. Pentru că nu ai urât sângele, sângele te va urmări pe tine. 7 Voi da muntele Seír devastării și pustiirii și voi nimici din el pe cel care trece și pe cel care se întoarce. 8 Voi umple munții săi cu cei străpunși ai lui; pe colinele tale, în văile și pe pantele tale vor cădea cei străpunși de sabie. 9 Te voi pune să devii o devastare veșnică și cetățile tale nu vor mai fi locuite. Și veți cunoaște că eu sunt Domnul.

10 Pentru că ai zis: ‹Cele două neamuri și cele două țări vor fi ale mele și le voi lua în stăpânire, chiar dacă Domnul este acolo›, 11 de aceea, viu sunt eu – oracolul Domnului Dumnezeu – voi face după mânia ta și după gelozia ta pe care le-ai avut când tu i-ai urât pe ei. Și mă voi face cunoscut printre ei când te voi judeca. 12 Vei cunoaște că eu, Domnul, am auzit toate blasfemiile tale pe care le-ai rostit împotriva munților lui Israél, zicând: ‹Au fost devastați și ne-au fost dați nouă spre hrană›. 13 V-ați mărit împotriva mea cu gura voastră și ați înmulțit cuvintele voastre împotriva mea. Eu am auzit»”. 14 Aşa spune Domnul Dumnezeu: „Când toată țara se va bucura, te voi face să fii devastat. 15 Cum te-ai bucurat de moștenirea casei lui Israél când a fost devastată, așa îți voi face ție. Vei fi devastat, munte Seír și întregule Edóm. Toți vor cunoaște că eu sunt Domnul”.