Capitolul 49

Împotriva lui Amón

1 Către fiii lui Amón.

Aşa vorbeşte Domnul:

„Oare Israél nu are fii?

Nu are el moştenitor?

De ce moşteneşte Malcóm

[cetatea] Gad

şi poporul lui locuieşte în cetăţile sale?

2 De aceea, iată, vin zile

– oracolul Domnului –

când voi face să se audă

în Rabá fiilor lui Amón

un strigăt de război;

va deveni o grămadă de ruine,

şi satele lui vor fi arse în foc.

Israél îi va lua în stăpânire

pe cei care-l moşteneau”,

spune Domnul.

3 „Gemi, Heşbón, căci Ai a fost devastat!

Strigaţi, fiice din Rabá,

încingeţi-vă cu saci,

jeliţi străbătând zidurile sale,

căci Malcóm va merge în captivitate,

şi preoţii, şi căpeteniile lui împreună!

4 Pentru ce te lauzi cu văile?

Valea ta se va scurge, fiică răzvrătită,

care te încrezi în vistieriile tale,

[zicând]: «Cine va veni împotriva mea?».

5 Iată, eu fac să vină asupra ta groaza

– oracolul Domnului

Dumnezeului Sabaót –

din toate împrejurimile tale.

Veţi fi alungaţi, fiecare în direcţia lui,

şi nu va fi cine să-i adune pe fugari.

6 Dar, după aceea, îi voi face

să se întoarcă din captivitate

pe fiii lui Amón”

– oracolul Domnului.

Împotriva Edómului

7 Către Edóm.

Aşa vorbeşte Domnul Sabaót:

„Oare nu mai este înţelepciune

în Temán?

A pierit sfatul celor pricepuţi?

A slăbit înţelepciunea lor?

8 Fugiţi, întoarceţi-vă şi ascundeţi-vă

ca să locuiţi în locuri adânci,

locuitori din Dedán!

Căci voi face să vină catastrofa

peste Esáu

la timpul pedepsirii sale.

9 Dacă ar veni la tine culegătorii,

nu ar face să rămână boabe;

dar dacă ar veni hoţii în timpul nopţii,

ar distruge după placul lor.

10 Căci eu însumi îl voi despuia pe Esáu,

voi descoperi ascunzătorile lui

şi nu se va mai ascunde.

Descendenţa lui va fi distrusă,

fraţii lui şi vecinii lui nu vor mai fi.

11 Abandonează-i pe orfanii tăi

şi eu îi voi face să trăiască!

Iar văduvele tale se vor încrede în mine”.

12 Căci aşa vorbeşte Domnul:

„Iată, eu sunt cel care voi face judecata lor,

ca să bea cupa: de băut, o vor bea!

Iar tu nu vei rămâne nepedepsit,

căci de băut, vei bea.

13 M-am jurat pe mine însumi

– oracolul Domnului –

că Bóţra va deveni obiect de dispreţ,

de ocară, de dezolare şi de blestem

şi toate cetăţile ei vor deveni

un pustiu pentru totdeauna”.

14 Am auzit o veste de la Domnul

şi un împuternicit a fost trimis

între neamuri:

„Adunaţi-vă, veniţi împotriva ei

şi ridicaţi-vă la luptă!”.

15 „Căci, iată, te-am făcut mic între neamuri,

dispreţuit între oameni.

16 Înfumurarea ta, aroganţa inimii tale

te-au înşelat

pe tine, care locuieşti

în crăpăturile stâncii,

care te-ai aşezat pe înălţimea colinei;

chiar dacă îţi vei face cuibul

ca vulturul în înălţime,

de acolo te voi coborî”

– oracolul Domnului.

17 Edóm va deveni o ruină şi oricine va trece pe lângă ea va încremeni şi va fluiera din cauza tuturor loviturilor lui. 18 Cum au fost distruse Sodóma, Gomóra şi vecinele ei – spune Domnul –, nu va mai locui acolo niciun om şi nu va sta acolo ca străin niciun fiu al omului.

19 Iată, ca leul care urcă din [malurile] mândre ale Iordánului

spre păşunile mereu verzi,

pe neaşteptate îl voi face

să fugă repede de acolo

şi-l voi pune pe alesul meu peste el!

Căci cine este ca mine

şi cine poate să dea mărturie

împotriva mea?

Cine este acest păstor

care să poată sta

în picioare înaintea mea?

20 De aceea ascultaţi planul

pe care l-a făcut Domnul

cu privire la Edóm,

gândurile pe care le-a pus la cale

împotriva locuitorilor din Temán:

sigur vor fi târâţi

precum cei mici din turmă,

sigur va răvăşi păşunile lor.

21 De zgomotul căderii lor

se cutremură pământul,

strigătul glasului lor

se aude la Marea Roşie.

22 Iată, ca vulturul care se înalţă,

se avântă şi îşi întinde aripile

peste Bóţra, inima vitejilor din Edóm va fi

ca inima femeii în durerile naşterii”.

Împotriva cetăţilor siriene

23 Către Damásc. „Hamát

şi Arpád au fost făcuţi de ruşine,

căci au auzit o veste rea

şi s-au topit în mare:

este o agitaţie care nu poate fi liniştită.

24 Damáscul a slăbit, s-a întors să fugă;

l-a apucat panica, strâmtorarea

şi durerile naşterii l-au cuprins

ca pe femeia care naşte.

25 Cum, nu a fost abandonată cetatea

gloriei, cetatea bucuriei mele?

26 De aceea, vor cădea tinerii ei în pieţe

şi toţi oamenii de luptă vor fi reduşi

la tăcere în ziua aceea

– oracolul Domnului Sabaót.

27 Voi aprinde un foc la zidul Damáscului

şi va devora palatele lui Ben-Hadád”.

Împotriva triburilor arabe

28 Către Chedár

şi către regatele din Haţór,

cele pe care le-a lovit

Nabucodonosór,

regele din Babilón,

aşa vorbeşte Domnul:

„Ridicaţi-vă şi urcaţi

împotriva [cetăţii] Chedár

şi nimiciţi-i pe fiii din răsărit”.

29 Vor lua corturile şi turmele lor,

vor duce pânzele,

toate obiectele şi cămilele lor

şi vor striga către ei:

«Teroare de jur împrejur».

30 Fugiţi, mergeţi mult,

ascundeţi-vă să locuiţi în adâncuri,

locuitori din Haţór

– oracolul Domnului!

Căci Nabucodonosór,

regele din Babilón,

a făcut un plan împotriva voastră

şi a pus la cale un gând

împotriva voastră.

31 Ridicaţi-vă şi urcaţi

împotriva unui neam liniştit

care locuieşte în siguranţă

– oracolul Domnului –,

care nu are porţi, nici zăvoare

şi locuieşte singur!

32 Cămilele lor vor fi pradă

şi mulţimea turmelor lor, jaf.

Îi voi împrăştia în toate vânturile

pe cei cu părul tăiat

şi voi face să vină

din toate părţile catastrofa lor

– oracolul Domnului.

33 Haţór va deveni locuinţa şacalilor,

va fi o ruină pentru totdeauna.

Nu va mai locui niciun om acolo,

nu va mai sta acolo

ca străin niciun fiu al omului”.

Împotriva cetăţii Elám

34 Cuvântul Domnului care a fost către Ieremía, profetul, cu privire la Elám la începutul domniei lui Sedecía, regele lui Iúda.

35 Aşa vorbeşte Domnul Sabaót:

„Iată, eu voi frânge arcul Elámului,

puterea lor cea dintâi.

36 Voi face să vină asupra Elámului

cele patru vânturi

din cele patru margini ale cerului:

îi voi împrăştia în toate aceste vânturi

şi nu va fi niciun neam unde

să nu ajungă cei alungaţi din Elám.

37 Voi face Elámul să tremure

înaintea duşmanilor săi

şi înaintea celor care îi caută viaţa.

Voi face să vină răul asupra lor,

mânia mea aprinsă

– oracolul Domnului –

şi voi trimite sabia în urma lor

până când îi voi termina.

38 Voi pune tronul meu în Elám

şi voi face să piară de acolo rege

şi căpetenii – oracolul Domnului.

39 Dar în zilele de pe urmă,

voi face Elámul să se întoarcă

din captivitate” – oracolul Domnului.