Capitolul 5

1 Tu, Beteleém Efráta,

ești mic ca să fii printre locurile

[de seamă ale] lui Iúda;

din tine va ieși, pentru mine,

cel care va fi stăpânitor în Israél:

originile lui sunt de demult,

din zilele veșniciei.

2 De aceea, îi va lăsa

până la timpul când cea care trebuie

să nască va naște

și restul fraților săi se va întoarce la fiii lui Israél.

3 Va sta și va paște cu puterea Domnului

și cu mărirea numelui Domnului

Dumnezeului său.

Vor locui, căci el îi va face

să se mărească

până la marginile pământului”.

Învingătorul viitor al Asíriei

4 El va fi pacea.

Când Asíria va veni în țara noastră

și când va călca în palatele noastre,

noi vom face să se ridice

împotriva ei șapte păstori

și opt principi, dintre oameni.

5 Va păstori țara Asíriei cu sabia

și țara lui Nimród, la intrările ei.

Ne va elibera de Asíria

când va veni în țara noastră

și va călca în hotarele noastre.

Rolul viitor al restului printre națiuni

6 Restul lui Iacób va fi

în mijlocul multor popoare

ca roua de la Domnul,

ca ploaia măruntă pe iarbă,

care nu-și pune speranța în om

și care nu așteaptă [nimic]

de la fiii oamenilor.

7 Restul lui Iacób va fi între neamuri,

în mijlocul multor popoare,

ca un leu între animalele pădurii,

ca un pui de leu între turmele de oi,

care, dacă trece, calcă în picioare

și sfâșie

și nu este cine să salveze.

8 Mâna ta se va ridica

împotriva adversarilor tăi

și toți dușmanii tăi vor fi nimiciți.

Domnul va suprima toate tentațiile

9 În ziua aceea – oracolul Domnului –

voi nimici caii tăi din mijlocul tău

și voi distruge carele tale.

10 Voi nimici toate cetățile din țara ta

și voi dărâma toate fortărețele tale.

11 Voi nimici vrăjitoriile din mâna ta

și nu vei mai avea prezicere.

12 Voi nimici idolii tăi și stelele tale

din mijlocul tău:

nu te vei mai prosterna

înaintea lucrării mâinilor tale.

13 Voi răsturna Așérele tale din mijlocul tău

și voi devasta cetățile tale.

14 Voi face răzbunare,

în mânia mea aprinsă,

împotriva neamurilor

care nu au ascultat.