Capitolul 10

Respingerea Israélului se datorează refuzului său vinovat

1 Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea pentru ei [se înalţă] la Dumnezeu pentru mântuirea [lor]. 2 Căci dau mărturie că ei au zel pentru Dumnezeu, dar nu după o cunoaştere [corectă], 3 pentru că, necunoscând justificarea lui Dumnezeu şi căutând să-şi statornicească propria lor justificare, nu s-au supus justificării lui Dumnezeu, 4 întrucât scopul Legii este Cristos, spre justificarea fiecăruia care crede.

5 Într-adevăr, Moise scrie cu privire la justificarea din Lege: „Omul care împlineşte acestea va trăi prin ele”, 6 iar cu privire la justificarea din credinţă spune astfel: „Să nu spui în inima ta: «Cine se va urca la cer?»”, adică să-l coboare pe Cristos, 7 sau „Cine se va coborî în abis?”, adică să-l ridice pe Cristos din morţi! 8 Însă ce spune?

Cuvântul este aproape de tine, este în gura ta şi în inima ta”, adică cuvântul credinţei pe care îl predicăm.

9 Într-adevăr, dacă îl mărturiseşti cu gura ta pe Domnul Isus şi crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morţi, vei fi mântuit, 10 căci cu inima se crede pentru [a obţine] justificare, iar cu gura se dă mărturie pentru [a obţine] mântuire. 11 De fapt, Scriptura spune: „Oricine crede în el nu va fi făcut de ruşine”. 12 Într-adevăr, nu este nicio deosebire între iudeu şi grec, căci el este Domnul tuturor, darnic faţă de toţi cei care îl invocă. 13 Într-adevăr, „oricine va invoca numele Domnului va fi mântuit”.

14 Aşadar, cum îl vor invoca dacă nu au crezut? Şi cum să creadă dacă nu au auzit? Dar cum să audă fără predicator? 15 Însă cum să predice dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor care aduc veşti bune!”. 16 Dar nu toţi au ascultat de evanghelie. De fapt, Isaía spune: „Doamne, cine a crezut vestirii noastre?”. 17 Deci credinţa vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos. 18 Dar eu zic: poate că nu au auzit? Dimpotrivă:

Glasul lor a străbătut tot pământul şi cuvintele lor [au ajuns] până la marginile lumii”.

19 Însă mai zic: poate că Israél nu a înţeles? Moise spune cel dintâi: Eu vă voi face geloşi pe [cei care] nu [erau] un popor; voi aprinde mânia voastră împotriva unui neam nechibzuit”,

20 iar Isaía îndrăzneşte să spună:

Am fost găsit de cei care nu mă căutau, m-am făcut cunoscut celor care nu întrebau de mine”. 21 Dar despre Israél spune: „Toată ziua mi-am întins mâinile către un popor neascultător şi răzvrătit”.