Cântarea victoriei

¹ Atunci Moise şi fiii lui Israél au cântat Domnului

cântarea aceasta. Ei au zis:

„Voi cânta Domnului,

căci cu mărire s-a preamărit.

Cal şi călăreţ în mare i-a aruncat.

² Puterea mea şi cântarea mea este Domnul

şi el a fost mântuirea mea:

acesta este Dumnezeul meu:

pe el îl voi lăuda;

[El este] Dumnezeul tatălui meu:

pe el îl voi preaînălța.

³ Domnul este un războinic:

Domnul este numele lui.

⁴ Carele lui Faraón şi cei puternici ai lui

le-a aruncat în mare;

cei aleși ai lui s-au afundat în Marea Roşie.

⁵ Adâncurile i-au acoperit,

s-au cufundat în adânc ca o piatră.

⁶ Dreapta ta, Doamne,

s-a glorificat prin putere;

dreapta ta, Doamne,

l-a doborât pe duşman.

⁷ Prin mărimea maiestăţii tale

l-ai distrus pe cel care

s-a ridicat împotriva ta,

ţi-ai dezlănţuit mânia

şi l-ai mistuit ca pe paie.

⁸ La suflarea nărilor tale,

s-au ridicat apele,

au stat talazurile ca un zid

şi s-au închegat adâncurile

în inima mării.

⁹ Duşmanul zicea:

«Voi urmări, voi ajunge,

voi împărţi prada

şi-mi voi îndestula sufletul de el.

Îmi voi scoate sabia

şi-i va moșteni mâna mea!».

¹⁰ Tu ai suflat cu suflarea ta:

l-a acoperit marea;

s-au scufundat ca plumbul

în apele profunde.

¹¹ Cine este ca tine între dumnezei,

Doamne?

Cine este ca tine,

minunat în sfinţenie, înfricoşător,

care săvârşeşti fapte minunate?

¹² Ţi-ai întins dreapta

şi i-a înghiţit pământul.

¹³ Prin îndurarea ta ai călăuzit poporul acesta

pe care l-ai răscumpărat;

l-ai condus cu puterea ta

spre lăcaşul sfinţeniei tale.

¹⁴ Au auzit popoarele

şi s-au cutremurat;

groaza i-a cuprins

pe locuitorii din Filisteea.

¹⁵ Atunci s-au îngrozit

căpeteniile din Edóm,

pe puternicii din Moáb

i-a cuprins tremurul;

s-au înmuiat toţi locuitorii din Canaán.

¹⁶ Au căzut peste ei

frica şi groaza;

de măreţia braţului tău,

au încremenit ca piatra până când

a trecut poporul tău, Doamne!

Până când a trecut poporul acesta

pe care l-ai dobândit.

¹⁷ Tu îi vei duce şi-i vei sădi

pe muntele moştenirii tale,

locul în care locuieşti,

pe care l-ai făcut tu, Doamne,

un sanctuar, Doamne,

pe care l-au întemeiat mâinile tale!

¹⁸ Domnul va domni în veci

şi pentru totdeauna”.

¹⁹ Căci caii lui Faraón, carele şi călăreţii lui au intrat în mare şi Domnul a făcut să se întoarcă peste ei apele mării; fiii lui Israél au mers pe uscat prin mijlocul mării.

²⁰ Míriam, profetesa, sora lui Áaron, a luat în mână tamburina şi toate femeile au ieşit după ea cu tamburine şi dansuri. ²¹ Míriam intona în faţa lor:

„Cântaţi Domnului,

căci cu mărire s-a preamărit;

cal şi călăreţ în mare i-a aruncat”.

III. DRUMUL PRIN PUSTIU

Mára

²² Moise l-a luat pe Israél de la Marea Roşie şi au ieşit în pustiul Şur. Au mers trei zile prin pustiu şi n-au găsit apă. ²³ Au ajuns la Mára şi n-au putut să bea apă din Mára, pentru că era amară. De aceea i s-a pus numele Mára. ²⁴ Poporul a murmurat împotriva lui Moise, zicând: ,,Ce vom bea?”. ²⁵ [Moise] a strigat către Domnul şi Domnul i-a arătat un lemn. El l-a aruncat în apă şi apa s-a îndulcit.

Acolo i-a dat o hotărâre şi o judecată

şi acolo l-a pus la încercare.

²⁶ El a zis: „Dacă într-adevăr vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău şi vei face ceea ce este drept înaintea lui, dacă îţi vei pleca urechea la poruncile lui şi vei ţine toate hotărârile lui, nu voi pune asupra ta niciuna din bolile pe care le-am pus asupra Egiptului; căci eu sunt Domnul care te vindecă”.

²⁷ Au ajuns la Elím și acolo erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de palmieri. Şi-au aşezat tabăra acolo, lângă ape.