Capitolul 30

Nefericirea prezentă

Dispreţul public

1 Iar acum râd de mine cei mai tineri decât mine,

pe ai căror părinţi am refuzat să-i pun împreună cu câinii turmei mele.

2 Şi puterea mâinilor lor ce este pentru mine?

Lor le-a pierit vigoarea.

3 Sfârşit de lipsă şi de foame,

se îndreaptă spre ţinutul uscat

în noaptea dezolării şi devastării.

4 Culeg iarbă sălbatică

de printre tufişuri şi rădăcină

de ienupăr pentru hrana lor.

5 Din comunitate sunt izgoniţi,

se strigă după ei ca după hoţ.

6 Locuiesc în crăpăturile torentelor,

în găurile pământului şi ale stâncilor.

7 Urlă printre tufişuri şi se adună pe sub urzici.

8 Fii de nebun şi fii de fără-nume,

sunt alungaţi din ţară.

 

Persecuţii

9 Acum, însă, am devenit cântecul lor,

sunt pentru ei [motiv] de vorbă.

10 Mă urăsc, se îndepărtează de mine

şi de faţa mea nu şi-au reţinut scuipatul.

11 El a dezlegat corzile mele şi m-a umilit şi au slobozit frâiele din faţa mea.

12 La dreapta mea se ridică cei netrebnici,

întind [curse] picioarelor mele

şi sapă împotriva mea cărări ale pieirii.

13 Strică potecile mele, dorind distrugerea mea,

fără ca să-i ajute cineva.

14 Intră ca printr-o spărtură largă,

se avântă ca pe sub dărâmături.

15 Se întorc asupra mea spaimele,

onoarea mea este urmărită ca vântul

şi ca un nor trece scăparea mea.

 

Cruzime

16 Acum mi se topeşte sufletul în mine

şi mă apucă zilele necazului.

17 Noaptea mi se smulg oasele din mine,

cei care mă chinuie nu mă lasă să dorm.

18 Cu multă putere se prind de haina mea şi mă leagă ca pe gura tunicii.

19 M-a azvârlit în noroi,

mă asemăn cu praful şi cu cenuşa.

20 Strig către tine, şi tu nu-mi răspunzi,

stau în picioare, şi tu nu mă iei în seamă.

21 Te-ai întors ca să fii crud cu mine,

mă persecuţi cu puterea mâinii tale.

22 Mă ridici şi mă faci să călăresc vântul,

mă faci să fiu izbit de furtună.

23 Căci ştiu că mă faci

să mă întorc spre moarte,

spre casa adunării tuturor celor vii.

 

Contrast

24 Totuşi, nu-şi întinde cineva mâna

când e în ruină şi nu strigă după ajutor

când e distrus?

25 Oare nu am plâns eu pentru cel amărât

şi nu mi s-a mâhnit sufletul pentru cel nevoiaş?

26 Am sperat binele, dar a venit răul;

am aşteptat lumina, şi a venit bezna.

27 Îmi fierb măruntaiele şi nu se potolesc, îmi vin în întâmpinare zile de necaz.

28 Umblu înnegrit, dar nu de arşiţă,

mă ridic în adunare ca să strig după ajutor.

29 Am ajuns frate cu şacalii,

prieten cu puii de struţ.

30 Pielea de pe mine se înnegreşte,

iar oasele mi se încălzesc de uscăciune.

31 Harpa mea este pentru jale,

flautul meu e glas al celor care plâng.