Capitolul 12

Parabola viticultorilor ucigaşi (Mt 21,33-46; Lc 20,9-19)

1 Şi a început să le vorbească în parabole: „Un om a plantat o vie, a înconjurat-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn. Apoi a dat-o în arendă unor viticultori şi a plecat într-o călătorie. 2 La timpul cuvenit, a trimis un servitor la viticultori ca să primească de la viticultori din roadele viei. 3 Dar ei, prinzându-l, l-au bătut şi l-au trimis cu mâinile goale. 4 Din nou a trimis un alt servitor la ei, dar ei i-au spart capul şi l-au necinstit. 5 A trimis un altul, dar pe acela l-au ucis; apoi mulţi alţii, dar pe unii i-au bătut, pe alţii i-au ucis. 6 Mai avea încă unul, pe fiul său iubit; în cele din urmă, l-a trimis pe acesta la ei, zicându-şi: «De fiul meu se vor ruşina». 7 Însă viticultorii aceia şi-au spus între ei: «Acesta este moştenitorul. Haideţi să-l ucidem şi moştenirea va fi a noastră!». 8 Şi, prinzându-l, l-au ucis şi l-au aruncat afară din vie.

9 Ce va face oare stăpânul viei? Va veni şi-i va ucide pe viticultori, iar via o va da altora. 10 N-aţi citit [niciodată] textul acesta:

«Piatra pe care au dispreţuit-o constructorii, aceasta a devenit piatră unghiulară; 11 Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri»?”.

12 Ei însă căutau să-l prindă, dar se temeau de mulţime. De fapt, îşi dăduseră seama că spusese parabola aceasta pentru ei. Şi, lăsându-l, au plecat.

Tributul cuvenit Cezárului (Mt 22,15-22; Lc 20,20-26)

13 Au trimis la el pe unii dintre farisei şi irodieni ca să-l prindă în vorbă. 14 Au venit şi i-au spus: „Învăţătorule, ştim că eşti sincer şi nu ţii seamă de nimeni, căci nu te uiţi la faţa omului, ci înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu. Este permis sau nu a da tribut Cezárului? Să dăm sau să nu dăm?”. 15 Dar el, cunoscând ipocrizia lor, le-a spus: „De ce mă ispitiţi? Aduceţi-mi un dinár ca să-l văd!”. 16 I-au adus şi el le-a zis: „Ale cui sunt imaginea aceasta şi inscripţia?”. Ei i-au spus: „Ale Cezárului”. 17 Atunci Isus le-a zis: „Daţi-i Cezárului ce este al Cezárului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu!”. Şi erau foarte uimiţi de el.

Saduceii şi învierea (Mt 22,23-33; Lc 20,27-40)

18 Apoi au venit la el saduceii, care spun că nu este înviere, şi îl întrebau, zicând: 19 „Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: «Dacă cineva are un frate care moare şi lasă în urmă soţia fără a avea copii, să o ia fratele lui ca soţie şi să ridice descendenţă fratelui său». 20 Erau deci şapte fraţi. Primul şi-a luat soţie şi murind, nu a lăsat urmaşi. 21 Al doilea a luat-o şi a murit fără să lase urmaşi. Tot la fel al treilea. 22 Şi toţi cei şapte nu au lăsat urmaşi. După ei toţi, a murit şi femeia. 23 La înviere, când vor învia, căruia dintre ei îi va fi soţie? Căci toţi şapte au avut-o de soţie”.

24 Isus le-a zis: „Oare nu vă înşelaţi voi tocmai pentru că nu cunoaşteţi Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu? 25 Căci atunci când vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri. 26 Cât despre morţi, că vor învia, nu aţi citit în Cartea lui Moise, [în relatarea] despre rug, cum i-a spus Dumnezeu: «Eu sunt Dumnezeul lui Abrahám, Dumnezeul lui Isáac şi Dumnezeul lui Iacób»? 27 El nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii. Vă înşelaţi amarnic!”.

Porunca cea mai mare (Mt 22,34-40; Lc 10,25-28)

28 Atunci, unul dintre cărturari, auzind că discută cu ei şi văzând că le-a răspuns bine, s-a apropiat de el şi l-a întrebat: „Care este prima dintre toate poruncile?”. 29 Isus i-a răspuns: „Prima este: «Ascultă, Israéle: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. 30 Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta!». 31 A doua este aceasta: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!». Nu este nicio altă poruncă mai mare decât acestea”. 32 Cărturarul i-a zis: „Bine, învăţătorule, adevărat ai spus că el este unul singur şi că nu este altul în afară de el 33 şi a-l iubi pe el din toată inima, din tot cugetul şi din toată puterea şi a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele”. 34 Isus, văzând că a răspuns inteligent, i-a spus: „Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu”. Şi nimeni nu îndrăznea să-l mai întrebe.

Cristos, Fiul lui Davíd (Mt 22,41-46; Lc 20,41-44)

35 Luând cuvântul, Isus a spus învăţând în templu: „Cum spun cărturarii că Cristos este Fiul lui Davíd? 36 Davíd însuşi a spus, [inspirat] de Duhul Sfânt: «Domnul a spus Domnului meu, aşază-te la dreapta mea până când voi pune pe duşmanii tăi sub picioarele tale!».

37 Deci însuşi Davíd îl numeşte Domn; atunci, cum îi este fiu?”. Şi mulţimea numeroasă îl asculta cu plăcere.

 Acuze împotriva cărturarilor (Mt 23,6-7; Lc 20,45-47)

38 În învăţătura lui mai spunea: „Feriţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi şi să fie salutaţi prin pieţe, 39 să ocupe primele locuri în sinagogi şi locurile dintâi la ospeţe! 40 Ei devorează avutul văduvelor şi se prefac că se roagă îndelung. Ei vor primi o condamnare mai aspră”.

Ofranda văduvei (Lc 21,1-4)

41 Stând în faţa vistieriei, privea cum punea mulţimea banii în caseta pentru ofrande. Mulţi bogaţi puneau mult. 42 A venit şi o văduvă săracă şi a pus două monede mici, câţiva bani. 43 Atunci i-a chemat pe discipolii săi şi le-a zis: „Adevăr vă spun că văduva aceasta săracă a pus mai mult decât toţi cei care pun în caseta pentru ofrande, 44 pentru că toţi au pus din surplusul lor, ea însă a pus din sărăcia ei totul, tot ce mai avea la viaţa ei”.