Capitolul 3

Devieri ale credinţei în timpurile de pe urmă

1 Dar să ştii acestea: în zilele de pe urmă vor fi vremuri grele, 2 pentru că oamenii vor fi egoişti, lacomi de bani, lăudăroşi, aroganţi, defăimători, neascultători faţă de părinţi, nerecunoscători, sacrilegi, 3 lipsiţi de iubire, neînduplecabili, perfizi, indisciplinaţi, cruzi, duşmani ai binelui, 4 trădători, obraznici, orbiţi de mândrie, iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu, 5 având înfăţişarea evlaviei, dar renegând puterea ei. Şi de aceştia fereşte-te! 6 Dintre ei sunt aceia care se strecoară prin case şi ademenesc femeiuşti încărcate de păcate, frământate de pofte de tot felul, 7 [gata] mereu să înveţe, dar incapabile să ajungă vreodată la cunoaşterea adevărului. 8 Căci aşa cum Iánes şi Iambrés i s-au opus lui Moise, tot aşa şi aceştia se opun adevărului, oameni stricaţi la minte, găsiţi nevrednici în privinţa credinţei, 9 dar nu vor ajunge prea departe, pentru că nebunia lor va fi dezvăluită tuturor aşa cum a fost şi a acelora.

Atitudinea ideală a omului lui Dumnezeu

10 Tu, însă, ai urmărit îndeaproape învăţătura [mea], purtarea mea, hotărârea, credinţa, îndelunga răbdare, iubirea, statornicia mea 11 în persecuţii şi suferinţele care au venit asupra mea în Antiohía, în Icóniu şi în Lístra. Câte persecuţii am îndurat! Şi Domnul m-a salvat din toate. 12 Dar toţi cei care vor să trăiască în Cristos Isus cu evlavie vor fi persecutaţi. 13 Însă oamenii răi şi impostori vor merge din rău în mai rău, înşelând şi fiind înşelaţi.

14 Tu, însă, rămâi statornic în cele pe care le-ai învăţat şi în care crezi, ştiind de la cine le-ai învăţat! 15 Din copilărie cunoşti Sfintele Scripturi care îţi pot da înţelepciunea spre mântuire prin credinţa care este în Cristos Isus. 16 Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi este de folos pentru a învăţa, a dojeni, a îndrepta, a educa în dreptate, 17 pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, pe deplin pregătit pentru orice lucrare bună.