Proclamarea stăruitoare a evangheliei
1 Te conjur înaintea lui Dumnezeu şi a lui Cristos Isus, care va veni să-i judece pe vii şi pe morţi, la arătarea sa şi a împărăţiei lui: 2 vesteşte cuvântul, insistă la timp potrivit şi la timp nepotrivit, dojeneşte, ameninţă, îndeamnă, cu toată îndelunga răbdare şi învăţătură! 3 Căci va veni timpul când nu vor mai primi învăţătura sănătoasă, ci, după propriile pofte, se vor înconjura de învăţători care să le delecteze auzul. 4 Îşi vor întoarce auzul de la adevăr ca să se îndrepte spre basme. 5 Tu însă fii cumpătat în toate, îndură suferinţele, fă-ţi munca de evanghelist, împlineşte-ţi slujirea!
Paul reflectează cu speranţă la sfârşitul său
6 Eu deja sunt oferit ca jertfă şi timpul plecării mele a sosit. 7 Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa. 8 De acum, îmi este rezervată coroana dreptăţii pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept; şi nu numai mie, ci şi tuturor acelora care au iubit arătarea lui.
Ultimele recomandări
9 Grăbeşte-te să vii la mine cât mai curând! 10 Căci Díma m-a părăsit, iubind lumea de acum, şi a mers la Tesaloníc. Crescéns este în Galáţia, iar Tit, în Dalmáţia. 11 Numai Lúca este cu mine. Ia-l pe Marcu şi adu-l cu tine, căci îmi este de folos în slujire! 12 Pe Tihíc l‑am trimis la Éfes. 13 Când vei veni, să-mi aduci mantia pe care am lăsat‑o în Tróas la Carp, ca şi cărţile, în special pergamentele!
14 Alexándru, arămarul, mi-a făcut multe rele. Domnul îl va răsplăti după faptele sale. 15 Păzeşte-te şi tu de el, pentru că s-a împotrivit foarte mult cuvintelor noastre!
16 La prima mea apărare, nimeni n-a fost alături de mine, ci toţi m‑au părăsit; să nu li se ia în seamă! 17 Domnul însă mi-a fost alături şi m‑a întărit pentru ca predicarea să se împlinească prin mine şi s‑o audă toate popoarele. Şi am fost salvat din gura leului. 18 Domnul mă va salva din orice lucrare rea şi mă va mântui pentru împărăţia lui, cea din ceruri. Lui să-i fie glorie în vecii vecilor! Amin!
Salutări şi binecuvântări
19 Salută-i pe Príscila şi Ácvila, ca şi casa lui Onesífor! 20 Erást a rămas în Corínt, iar pe Trófim l-am lăsat bolnav în Milét. 21 Grăbeşte-te să vii înainte de [începutul] iernii! Te salută Eubúl, Púdens, Lin şi Claudia şi toţi fraţii.
22 Domnul să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi!