Capitolul 36

Al patrulea discurs al lui Elíhu

Semnificaţia suferinţei

1 Elíhu a continuat şi a zis:

2 „Ai răbdare puţin cu mine

şi te voi instrui,

căci încă mai am cuvinte

pentru Dumnezeu!

3 Voi lua ştiinţa mea de departe

şi voi da dreptate

celui care m-a făcut.

4 Cu siguranţă, cuvintele mele

nu sunt minciună,

un desăvârşit în ştiinţă este cu tine.

5 Iată, Dumnezeu este puternic

şi nu refuză;

este puternic în forţa inimii!

6 Nu-l lasă să trăiască pe cel vinovat

şi face judecată celor umili.

7 Nu-şi abate ochii de la cel drept,

îi [pune] cu regii pe tron,

îi face să şadă

şi-i înalţă pentru totdeauna.

8 Dacă sunt legaţi în lanţuri

şi sunt capturaţi

în frânghiile mizeriei,

9 le face cunoscute faptele lor

şi vinovăţiile lor,

pentru că au fost mândri.

10 Le dezvăluie la ureche mustrarea

şi le spune să se întoarcă

de la nelegiuire.

11 Dacă vor asculta şi-i vor sluji,

vor termina zilele lor în bunăstare

şi anii lor, în desfătare.

12 Dar dacă nu ascultă,

vor trece în canal

şi-şi vor da duhul fără să ştie.

13 Cei făţarnici cu inima adună mânie,

nu strigă după ajutor,pentru că îi leagă.

 14 Sufletul lor moare în tinereţe

şi viaţa lor este

printre cei desfrânaţi.

15 [Dumnezeu] îl salvează pe cel umil

prin umilinţa lui

şi îi dezvăluie la ureche prin întristare.

 

Aplicaţie la Iob

16 Şi pe tine vrea să te atragă

din gura strâmtorării la loc larg,

unde nu este strâmtoare,

şi ceea ce va fi pe masa ta

va fi plin de grăsimi.

17 Tu te-ai umplut

cu cauza celui vinovat,

iar cauza şi judecata

se sprijină una pe alta.

18 Mânia să nu te atragă

la plinătatea abundenţei,

iar mărimea răscumpărării

să nu te facă să te înclini!

19 Oare va avea valoare strigătul tău la el

în strâmtorare

sau toate resursele puterii?

20 Nu tânji după noaptea

în care popoarele urcă la locul lor.

21 Ai grijă să nu te îndrepţi

spre nelegiuire,

căci pe aceasta ai ales-o, nu umilinţa.

 

Imn închinat Stăpânului naturii

22 Dumnezeu este mare în puterea lui:

cine este maestru ca el?

23 Cine i-a vizitat calea

şi cine îi poate zice:

«Ai săvârşit nedreptate»?

24 Aminteşte-ţi să preamăreşti lucrarea lui,

pe care o cântă oamenii.

25 Orice om o priveşte,

omul o zăreşte de departe.

26 Iată, Dumnezeu este mare

şi noi nu-l cunoaştem;

numărul anilor lui

nu poate fi cercetat!

27 El atrage picăturile de apă

şi transformă ploaia în vapori

28 pe care norii îi revarsă

şi-i picură peste oameni din belşug.

29 Oare se poate pricepe

răspândirea norilor

şi răsunetul colibei lor?

30 Iată, el răspândeşte lumina asupra lui

şi acoperă adâncurile mării!

31 Căci prin ele judecă popoarele

şi dă hrană în abundenţă.

32 În palme ascunde lumina

şi-i porunceşte unde să lovească.

33 Tunetul său îl face cunoscut

şi turma [face cunoscută]

mânia care vine cu el.