Regele cel drept
1 ,,Iată, regele va domni cu dreptate şi conducătorii vor conduce cu judecată.
2 Omul va fi ca un adăpost împotriva vântului şi ca o ascunzătoare împotriva furtunii, ca pâraiele de apă într-un loc uscat şi ca umbra unei stânci mari pe un pământ uscat.
3 Ochii celor care văd nu vor fi legaţi şi urechile celor ce aud vor asculta.
4 Inima celor nechibzuiţi va înţelege cunoaşterea şi limba celor bâlbâiţi va vorbi curând cu claritate.
5 Nebunul nu se va mai numi ales, nici cel zgârcit nu se va mai numi darnic.
Nebunul şi nobilul
6 Căci nebunul spune nebunii şi, în inima lui, săvârşeşte răul ca să se poarte cu făţărnicie şi să vorbească lucruri eronate împotriva Domnului; să lase gol sufletul celui flămând şi să ia băutura celui însetat.
7 Armele celui zgârcit sunt rele; face planuri viclene ca să-i ruineze pe cei nevoiaşi, [spune] cuvinte mincinoase când cel sărac vorbeşte cu judecată.
8 Dar cel ales face planuri alese şi se ridică [să facă lucruri] alese.
Împotriva femeilor din Ierusalím
9 Femei fără grijă, ridicaţi-vă şi ascultaţi glasul meu! Fiice nepăsătoare, plecaţi urechea la cuvântul meu!
10 Într-un an şi câteva zile, veţi tremura, voi care sunteţi nepăsătoare, căci culesul viilor se va termina şi adunatul [roadelor] nu va veni.
11 Cutremuraţi-vă, voi cele fără de grijă! Tremuraţi, nepăsătoarelor! Dezbrăcaţi-vă, dezgoliţi-vă şi încingeţi-vă coapsele!
12 Bateţi-vă pieptul pentru câmpiile mănoase, pentru viile roditoare!
13 Pe pământul poporului meu vor creşte spini şi mărăcini, ba chiar şi pe toate casele de bucurie din cetatea cea veselă.
14 Palatul va fi părăsit, cetatea zgomotoasă va fi abandonată, dealul şi turnul de pază vor fi peşteri pentru totdeauna, bucurie pentru măgarii sălbatici, păşune pentru turme.
Revărsarea Duhului
15 [Acestea] până când va fi revărsat asupra noastră Duhul din înalt, pustiul va deveni grădină, iar grădina va fi considerată ca o pădure.
16 Judecata va locui în pustiu şi dreptatea se va aşeza în grădină.
17 Lucrarea judecăţii va fi pacea şi rodul dreptăţii, pentru totdeauna, vor fi liniştea şi siguranţa.
18 Poporul meu va sta în locuinţa păcii, în sălaşuri sigure şi în locuri de odihnă fără griji.
19 Când asupra pădurii va cădea grindina, cetatea va fi umilită.
20 Fericiţi sunteţi voi care semănaţi de-a lungul tuturor apelor şi care lăsaţi [libere] picioarele boului şi ale măgarului.