1 precum focul aprinde vreascurile şi cum face focul apa să clocotească, pentru ca să faci numele tău cunoscut duşmanilor tăi, ca să tremure neamuri înaintea ta.
2 Când făceai fapte înfricoşătoare, pe care nu le aşteptam, ai coborât şi, în faţa ta, munţii s-au cutremurat.
3 Din veşnicie nu s-a auzit şi nu a ajuns la ureche, ochiul nu a văzut alt Dumnezeu, în afară de tine, ca să facă [astfel de lucruri] pentru cel care se încrede în el.
4 Tu vii în întâmpinare celui care se bucură şi face dreptatea [umblând] pe căile tale şi aducându-şi aminte de tine. Iată, tu te-ai mâniat şi noi am păcătuit împotriva ta dintotdeauna. Oare vom mai fi mântuiţi?
5 Noi toţi eram precum cel impur, toate faptele noastre de dreptate, ca o haină întinată; noi toţi ne veştejeam ca frunza, păcatele noastre ne spulberau ca vântul.
6 Nu este cine să invoce numele tău, care să se ridice şi să se sprijine de tine, pentru că ţi-ai ascuns faţa de la noi şi ne-ai făcut să ne topim prin păcatele noastre.
7 Acum, Doamne, tu eşti tatăl nostru; noi suntem lutul, iar tu olarul. Noi toţi suntem lucrarea mâinii tale.
8 Nu te mânia, Doamne, prea tare şi nici nu-ţi adu aminte pentru totdeauna de păcat! Iată, vezi, te rog, noi toţi suntem poporul tău!
9 Cetăţile tale sfinte au devenit pustiu, Sión este un deşert şi Ierusalímul, o ruină.
10 Casa sfinţeniei şi a splendorii noastre, unde te lăudau părinţii noştri, a căzut pradă focului, iar lucrurile noastre de preţ au devenit o ruină.
11 Oare pentru acestea te vei opri, Doamne? Vei tăcea şi ne vei umili la nesfârşit?