Spicele rupte în zi de sâmbătă (Mt 12,1-8; Mc 2,23-28)
1 Într-o zi de sâmbătă, trecea printre lanuri, iar discipolii lui rupeau spice şi, frecându-le în mâini, le mâncau. 2 Însă unii dintre farisei au spus: „De ce faceţi ceea ce nu este permis sâmbăta?”. 3 Răspunzând, Isus le-a zis: „Nu aţi citit ce a făcut Davíd când era flămând, el şi cei care erau cu el, 4 când a intrat în casa lui Dumnezeu şi, luând pâinile punerii înainte, pe care nu era permis să le mănânce decât numai preoţii, a mâncat şi a dat şi celor ce erau cu el?”. 5 Şi le-a spus: „Fiul Omului este stăpânul sâmbetei”.
Vindecarea omului cu mâna paralizată (Mt 12,9-14; Mc 3,1-6)
6 Într-o altă [zi] de sâmbătă, a intrat în sinagogă şi învăţa. Era acolo un om a cărui mână dreaptă era paralizată. 7 Cărturarii, însă, şi fariseii îl urmăreau [ca să vadă] dacă vindecă [în zi de] sâmbătă, ca să găsească de ce să-l acuze. 8 Dar el cunoştea gândurile lor şi i-a spus omului care avea mâna paralizată: „Ridică-te şi stai în mijloc!”. El s-a ridicat şi a stat [acolo]. 9 Isus le-a spus: „Vă întreb dacă este permis în zi de sâmbătă să faci bine sau să faci rău, să salvezi o viaţă sau să o pierzi”. 10 Privindu-i pe toţi de jur împrejur, i-a spus: „Întinde-ţi mâna!”. [Omul] a făcut astfel şi mâna lui s-a vindecat. 11 Dar ei s-au umplut de furie şi vorbeau între ei ce să-i facă lui Isus.
Alegerea celor doisprezece apostoli (Mt 10,1-4; Mc 3,13-19)
12 În zilele acelea, s-a dus pe munte să se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. 13 Când s-a făcut ziuă, i-a chemat pe discipolii săi la sine şi a ales doisprezece dintre ei pe care i-a numit apostoli: 14 pe Símon, cel numit Petru, şi pe Andrei, fratele lui, pe Iacób şi Ioan, pe Fílip şi Bartoloméu, 15 pe Matei şi Tóma, pe Iacób, [fiul] lui Alféu, şi pe Símon numit Zelótul, 16 pe Iúda, [fiul] lui Iacób, şi pe Iúda Iscariót, care a devenit trădător.
Isus şi mulţimile (Mt 4,24-25; Mc 3,7-12)
17 Coborând împreună cu ei, s-a oprit pe câmpie. O mare mulţime de discipoli ai săi şi mult popor din toată Iudéea, din Ierusalím şi din zona de coastă a Tírului şi a Sidónului 18 au venit ca să-l asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi 19 şi toată mulţimea căuta să-l atingă, pentru că ieşea din el o putere care-i vindeca pe toţi.
Fericirile (Mt 5,1-12)
20 Ridicându-şi ochii spre discipolii săi, a spus:
„Fericiţi voi, cei săraci, căci a voastră este împărăţia lui Dumnezeu!
21 Fericiţi voi, care acum sunteţi flămânzi, căci vă veţi sătura! Fericiţi voi, care plângeţi acum, căci veţi râde!
22 Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî, când vă vor exclude, când vă vor insulta şi vor şterge numele vostru ca infam din cauza Fiului Omului. 23 Bucuraţi-vă în ziua aceea şi tresăltaţi de bucurie, căci, iată, răsplata voastră va fi mare în cer! Pentru că aşa făceau şi părinţii lor cu profeţii.
24 Dar, vai vouă, bogaţilor, pentru că vă primiţi mângâierea!
25 Vai vouă celor care sunteţi sătui acum, căci veţi suferi de foame! Vai vouă, celor care râdeţi acum, căci veţi jeli şi veţi plânge!
26 Vai vouă, când toţi oamenii vă vor vorbi de bine; pentru că aşa le-au făcut părinţii lor profeţilor falşi.
Iubirea faţă de duşmani (Mt 5,38-48)
27 Însă vouă, care mă ascultaţi, vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc, 28 binecuvântaţi-i pe cei care vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei care vă defăimează! 29 Celui care te loveşte peste un obraz întoarce-i-l şi pe celălalt, iar pe cel care-ţi ia mantia nu-l împiedica să-ţi ia şi tunica! 30 Celui care îţi cere dă-i, şi de la cel care a luat dintr-ale tale nu cere înapoi! 31 Aşa cum vreţi ca oamenii să vă facă vouă, faceţi-le la fel! 32 Dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi? Căci şi păcătoşii îi iubesc pe cei care îi iubesc pe ei. 33 Şi dacă faceţi bine celor care vă fac bine, ce răsplată aveţi? Şi păcătoşii fac la fel. 34 Şi dacă daţi cu împrumut celor de la care speraţi să primiţi înapoi, ce răsplată aveţi? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor ca să primească la fel înapoi. 35 Voi însă iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut fără ca să aşteptaţi nimic, iar răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, pentru că el este bun faţă de cei nerecunoscători şi răi! 36 Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv!
Judecarea aproapelui (Mt 7,1-4.16-21.24-27; 12,33-35)
37 Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi; 38 daţi şi vi se va da; o măsură bună, îndesată, scuturată şi cu vârf vi se va da în poală, căci cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura şi vouă!”. 39 Le-a spus şi o parabolă: „Poate un orb să conducă un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? 40 Discipolul nu este superior învăţătorului, dar orice [discipol] instruit va fi la fel ca învăţătorul său. 41 De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău? 42 Cum poţi să-i spui fratelui tău: «Frate, lasă-mă să scot paiul din ochiul tău!» atunci când nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea limpede să scoţi paiul din ochiul fratelui tău!
43 Căci nu este niciun pom bun care să facă fructe rele şi, iarăşi, niciun pom rău care să facă fructe bune, 44 pentru că orice pom se cunoaşte după fructele proprii: doar nu se culeg smochine din spini şi nici struguri din mărăcini. 45 Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbeşte din prisosul inimii.
46 De ce mă numiţi «Doamne, Doamne!», şi nu faceţi ce vă spun?
Casa construită pe stâncă (Mt 7,24-27)
47 Oricine vine la mine şi ascultă cuvintele mele şi le îndeplineşte, vă voi arăta cu cine se aseamănă: 48 este asemenea cu omul care, construind o casă, a săpat adânc şi a pus temelia pe stâncă. Venind inundaţia, şuvoiul s-a năpustit în casa aceea, dar nu a putut să o clatine, pentru că fusese construită bine. 49 Însă cine ascultă şi nu îndeplineşte este asemenea cu omul care construieşte o casă pe pământ, fără temelie. Şuvoiul s-a năpustit asupra ei şi îndată s-a năruit. Iar prăbuşirea ei a fost mare”.