73 de cărți 1.328 de capitole
Text integral, gratuit

VECHIUL TESTAMENT · CĂRȚI SAPIENȚIALE · CARTEA A XXVIII-A

Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul)

51 capitole 1.412 versete 2 diviziuni abrevierea Sir ≈ 3 h 08 min

Vechiul Testament · Cărți sapiențiale

Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul)

51 capitole · 1.412 versete

Sir 1 Capitolele, la scara numărului de versete Sir 51

Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul)

Capitolul 5

Bogăția și prezumția

Bogăția și prezumția

1 Nu te baza pe bogățiile tale

și nu spune: „Îmi este de ajuns”!

2 Nu-ți urma sufletul și puterea

umblând în dorințele inimii tale!

3 Nu spune: „Cine mă va stăpâni?”.

Domnul cu siguranță te va pedepsi.

4 Nu spune: „Am păcătuit și ce mi s-a întâmplat?”,

căci Domnul este îndelung răbdător!

5 Despre iertare, nu fi fără teamă,

adăugând păcat peste păcat!

6 Nu spune: „Îngăduința lui este mare

și mulțimea păcatelor mele o va ierta”,

căci îndurarea și mânia sunt la el

și-și va revărsa furia asupra păcătoșilor!

7 Nu aștepta [deloc] să te întorci la Domnul

și nu amâna de la o zi la alta,

căci mânia Domnului va veni pe neașteptate

și vei pieri în timpul răzbunării!

8 Nu te baza pe bogățiile nedrepte,

căci nimic nu-ți va fi de folos în ziua pericolului!

Tăria și stăpânirea de sine

9 Nu vântura la orice vânt

și nu umbla pe orice potecă!

Așa este păcătosul duplicitar.

10 Fii stabil în cugetul tău

și unul să fie cuvântul tău!

11 Fii prompt în ascultarea ta

și cu îndelungă răbdare să dai răspunsul!

12 Dacă ai inteligență, răspunde-i aproapelui,

dacă nu, să fie mâna ta pe gura ta!

13 Glorie și necinste este în vorbire

și limba omului este cădere pentru el.

14 Să nu fii chemat bârfitor

și să nu pui capcane cu limba ta,

căci rușinea este pentru hoț

și condamnarea rea este asupra celui duplicitar.

15 Nu fi neștiutor în cele mari și în cele mici!

Ben Siráh 5 · Biblia Catolică, traducere din limbile originale de † Pr. Alois Bulai și Pr. Eduard Patrașcu, ediția de referință 2023. © Departamentul de Cercetare Biblică, Iași.
https://bibliacatolica.ro/biblia/cartea-lui-ben-sirah/5/