Cartea lui Iob
Capitolul 12
Răspunsul lui Iob către Țofár
Răspunsul lui Iob către Țofár
Resentiment
1 Iob a luat cuvântul și a zis:
2 „Într-adevăr, voi sunteți poporul
și cu voi moare înțelepciunea!
3 Sunt și eu inteligent ca voi,
nu am decăzut mai mult decât voi!
Cine nu știe astfel de lucruri?
4 Sunt luat în râs de prietenul meu,
eu, care îl chem pe Dumnezeu,
și el îmi va răspunde.
Cel drept, cel integru este luat în râs.
5 «Derâdere pentru nenorocire!
– sunt gândurile celui liniștit –
îmbrânceli pentru cel al cărui picior se clatină».
6 Corturile celor care prădează sunt în liniște;
sunt în locuri sigure
cei care-l provoacă pe Dumnezeu
și-l fac pe Dumnezeu să vină în mâna lor.
7 Totuși, întreabă animalele și te vor învăța,
păsările cerului și-ți vor face cunoscut!
8 Sau plânge-te pământului și el te va învăța,
și-ți vor povesti peștii mării!
9 Cine între toate acestea nu știe
că mâna Domnului a făcut aceasta?
10 El are în mână sufletul a tot ce este viu
și duhul oricărei fapturi umane.
Distrugătorul divin
11 Oare nu deosebește urechea cuvintele
și cerul gurii nu gustă mâncarea?
12 La cei bătrâni este înțelepciune
și la cel cu multe zile, înțelegere.
13 La el este înțelepciunea și puterea,
ale sale sunt sfatul și înțelegerea.
14 Iată, el dărâmă și nimeni nu poate construi, închide pentru om și nimeni nu poate deschide.
15 Iată, el oprește apele și ele se usucă,
le dă drumul și ele schimbă pământul!
16 Cu el sunt puterea și planul;
ai lui sunt cel care se înșală și cel care înșală.
17 Îi face să meargă
cu picioarele goale pe sfetnici și pe judecători
îi face să înnebunească.
18 Desface legăturile regilor
și leagă o cingătoare la coapsele lor.
19 El îi face pe preoți să meargă cu picioarele goale și îi răstoarnă pe cei [care se cred] veșnici.
20 Leagă buzele celor siguri
și ia simțul celor bătrâni.
21 Revarsă derâdere asupra celor generoși, slăbește centura celor puternici.
22 Dezvăluie adâncimile din întuneric
și face să iasă la lumină umbra morții.
23 Face mari neamurile și le nimicește,
le răspândește și le călăuzește [înapoi].
24 Leagă inima conducătorilor
poporului pământului și-i face să rătăcească
în pustiul fără drum.
25 Bâjbâie în întuneric, fără lumină,
rătăcesc ca bețivii.
Iob 12 · Biblia Catolică, traducere din limbile originale de † Pr. Alois Bulai și Pr. Eduard Patrașcu, ediția de referință 2023. © Departamentul de Cercetare Biblică, Iași.
https://bibliacatolica.ro/biblia/cartea-lui-iob/12/