Capitolul 30

Nefericirea prezentă

Disprețul public

¹ Iar acum râd de mine cei mai tineri decât mine,

pe ai căror părinți am refuzat să-i pun împreună cu câinii turmei mele.

² Și puterea mâinilor lor ce este pentru mine?

Lor le-a pierit vigoarea.

³ Sfârșit de lipsă și de foame,

se îndreaptă spre ținutul uscat

în noaptea dezolării și devastării.

⁴ Culeg iarbă sălbatică

de printre tufișuri și rădăcină

de ienupăr pentru hrana lor.

⁵ Din comunitate sunt izgoniți,

se strigă după ei ca după hoț.

⁶ Locuiesc în crăpăturile torentelor,

în găurile pământului și ale stâncilor.

⁷ Urlă printre tufișuri și se adună pe sub urzici.

⁸ Fii de nebun și fii de fără-nume,

sunt alungați din țară.

Persecuții

⁹ Acum, însă, am devenit cântecul lor,

sunt pentru ei [motiv] de vorbă.

¹⁰ Mă urăsc, se îndepărtează de mine

și de fața mea nu și-au reținut scuipatul.

¹¹ El a dezlegat corzile mele și m-a umilit și au slobozit frâiele din fața mea.

¹² La dreapta mea se ridică cei netrebnici,

întind [curse] picioarelor mele

și sapă împotriva mea cărări ale pieirii.

¹³ Strică potecile mele, dorind distrugerea mea,

fără ca să-i ajute cineva.

¹⁴ Intră ca printr-o spărtură largă,

se avântă ca pe sub dărâmături.

¹⁵ Se întorc asupra mea spaimele,

onoarea mea este urmărită ca vântul

și ca un nor trece scăparea mea.

Cruzime

¹⁶ Acum mi se topește sufletul în mine

și mă apucă zilele necazului.

¹⁷ Noaptea mi se smulg oasele din mine,

cei care mă chinuie nu mă lasă să dorm.

¹⁸ Cu multă putere se prind de haina mea și mă leagă ca pe gura tunicii.

¹⁹ M-a azvârlit în noroi,

mă asemăn cu praful și cu cenușa.

²⁰ Strig către tine, și tu nu-mi răspunzi,

stau în picioare, și tu nu mă iei în seamă.

²¹ Te-ai întors ca să fii crud cu mine,

mă persecuți cu puterea mâinii tale.

²² Mă ridici și mă faci să călăresc vântul,

mă faci să fiu izbit de furtună.

²³ Căci știu că mă faci

să mă întorc spre moarte,

spre casa adunării tuturor celor vii.

Contrast

²⁴ Totuși, nu-și întinde cineva mâna

când e în ruină și nu strigă după ajutor

când e distrus?

²⁵ Oare nu am plâns eu pentru cel amărât

și nu mi s-a mâhnit sufletul pentru cel nevoiaș?

²⁶ Am sperat binele, dar a venit răul;

am așteptat lumina, și a venit bezna.

²⁷ Îmi fierb măruntaiele și nu se potolesc, îmi vin în întâmpinare zile de necaz.

²⁸ Umblu înnegrit, dar nu de arșiță,

mă ridic în adunare ca să strig după ajutor.

²⁹ Am ajuns frate cu șacalii,

prieten cu puii de struț.

³⁰ Pielea de pe mine se înnegrește,

iar oasele mi se încălzesc de uscăciune.

³¹ Harpa mea este pentru jale,

flautul meu e glas al celor care plâng.