73 de cărți 1.328 de capitole
Text integral, gratuit

VECHIUL TESTAMENT · CĂRȚI SAPIENȚIALE · CARTEA A XXIII-A

Cartea Psalmilor

150 capitole 2.545 versete abrevierea Ps ≈ 5 h 39 min

Vechiul Testament · Cărți sapiențiale

Cartea Psalmilor

150 capitole · 2.545 versete

Ps 1 Capitolele, la scara numărului de versete Ps 150

Cartea Psalmilor

Capitolul 24

Psalmul 24 (23)

PSALMUL 24 (23)

Intrarea solemnă a Domnului în templu

1 Psalm al lui Davíd.

Al Domnului este pământul și tot ce este pe el,

lumea și cei care locuiesc în ea.

2 Căci el l-a întemeiat pe mări

și l-a stabilit peste râuri.

3 Cine va urca pe muntele Domnului?

Cine se va ridica în locul său cel sfânt?

4 Cel care are mâinile nepătate și inima curată,

cel care nu-și înalță sufletul spre lucruri deșarte

și nu jură ca să înșele.

5 Acesta va primi binecuvântare de la Domnul

și dreptate de la Dumnezeu, mântuitorul său.

6 Aceasta este generația celor care-l caută pe el,

al celor care caută fața Dumnezeului lui Iacób.       Sélah

7 Ridicați-vă, porților, pragurile voastre de sus,

deschideți-vă, voi, porți veșnice, ca să intre regele gloriei!

8 Cine este acest rege al gloriei?

E Domnul cel tare și puternic, Domnul cel viteaz în luptă!

9 Ridicați-vă, porților, pragurile voastre de sus,

deschideți-vă, voi, porți veșnice, ca să intre regele gloriei!

10 Cine este acest rege al gloriei?

Domnul oștirilor: el este regele gloriei.          Sélah

Psalmii 24 · Biblia Catolică, traducere din limbile originale de † Pr. Alois Bulai și Pr. Eduard Patrașcu, ediția de referință 2023. © Departamentul de Cercetare Biblică, Iași.
https://bibliacatolica.ro/biblia/cartea-psalmilor/24/