Cartea Psalmilor
Capitolul 8
Psalmul 8
PSALMUL 8
Maiestatea lui Dumnezeu și demnitatea omului
1 Maestrului de cor. Pe gittít. Psalm. Al lui Davíd.
2 Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele tău pe tot pământul!
Strălucirea ta se înalță mai presus de ceruri.
3 Din gura copiilor și a pruncilor ți-ai pregătit laudă împotriva vrăjmașilor tăi,
ca să nimicești pe dușman și pe răzbunător.
4 Când privesc cerurile tale, lucrările mâinilor tale,
luna și stelele pe care le-ai stabilit,
5 [mă întreb]:
„Ce este omul, că te gândești la el,
sau fiul omului, că-l iei în seamă?”.
6 L-ai făcut cu puțin mai mic decât pe
îngeri, l-ai încununat cu cinste și măreție.
7 L-ai făcut să stăpânească lucrările mâinilor tale,
toate le-ai pus la picioarele lui:
8 oile și boii laolaltă,
precum și animalele câmpului,
9 păsările cerului și peștii mării,
[tot ce] străbate căile apelor.
10 Doamne Dumnezeul nostru,
cât de minunat este numele tău pe tot pământul!
Psalmii 8 · Biblia Catolică, traducere din limbile originale de † Pr. Alois Bulai și Pr. Eduard Patrașcu, ediția de referință 2023. © Departamentul de Cercetare Biblică, Iași.
https://bibliacatolica.ro/biblia/cartea-psalmilor/8/