Asasinarea lui Iş-Bóşet
1 Când a auzit fiul lui Saul că Abnér a murit la Hebrón, i-au căzut mâinile şi tot Israélul s-a îngrozit. 2 Fiul lui Saul avea doi oameni, căpetenii de trupe: numele unuia era Baaná, iar numele celuilalt era Recáb; erau fiii lui Rimón din Beerót, dintre fiii lui Beniamín. Căci şi Beerót era considerat din Beniamín. 3 Cei din Beerót au fugit la Ghitáim şi au locuit acolo ca străini până în ziua de azi. 4 Ionatán, fiul lui Saul, avea un fiu şchiop. Avea cinci ani când a venit din Izreél ştirea despre Saul şi Ionatán. Doica lui l-a luat şi a fugit. Când se grăbea să fugă, [fiul lui Saul] a căzut şi a rămas şchiop. Numele lui era Mefibóşet.
5 Fiii lui Rimón din Beerót, Recáb şi Baaná, au mers şi au ajuns în timpul arşiţei de la amiază la casa lui Iş-Bóşet, care era culcat în pat la amiază. 6 Au ajuns până în mijlocul casei, precum cei care aduc grâu. Recáb şi Baaná, fraţii lui, l-au lovit în burtă şi au fugit. 7 Au intrat în casă pe când el era culcat pe pat în camera lui de dormit. L-au lovit, l-au omorât şi i-au tăiat capul. I-au luat capul şi au mers prin Arabáh toată noaptea. 8 Au adus capul lui Iş-Bóşet la Davíd, în Hebrón, şi i-au zis regelui: „Iată capul lui Iş-Bóşet, fiul lui Saul, duşmanul tău care căuta viaţa ta; Domnul îl răzbună astăzi pe stăpânul meu, regele, de Saul şi de descendenţa lui”.
9 Davíd le-a răspuns lui Recáb şi lui Baaná, fratele său, fiii lui Rimón din Beerót: „Viu este Domnul care mi-a răscumpărat viaţa din orice strâmtorare! 10 Pe cel care mi-a povestit, zicând: „Iată, Saul este mort”, [crezând] că aduce o veste bună în ochii mei, l-am apucat şi l-am ucis la Ţiclág ca să-l răsplătesc pentru vestea bună. 11 Cu atât mai mult când nişte oameni nelegiuiţi au ucis un om drept în casa lui, în patul lui, să nu cer sângele lui din mâna voastră şi să dispăreţi de pe pământ?”. 12 Davíd le-a poruncit slujitorilor lui să-i omoare; le-au tăiat mânile şi picioarele şi i-au spânzurat lângă piscina din Hebrón. Au luat apoi capul lui Iş-Bóşet şi l-au îngropat în mormântul lui Abnér, la Hebrón.