Capitolul 1

Dumnezeu a vorbit prin Fiul său

1 După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, 2 în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile. 3 Acesta, fiind strălucirea gloriei şi chipul fiinţei sale şi ţinând toate prin cuvântul puterii sale, după ce a săvârşit purificarea păcatelor, s-a aşezat la dreapta maiestăţii, în ceruri, 4 devenind cu atât mai presus decât îngerii, cu cât a moştenit un nume mai deosebit decât al lor.

Fiul este mai presus de îngeri

5 De fapt, căruia dintre îngeri i-a spus vreodată:

Fiul meu eşti tu; eu astăzi te-am născut

şi iarăşi:

Eu îi voi fi lui Tată şi el îmi va fi Fiu”?

6 Dar, din nou, când îl introduce pe primul născut în lume, spune:

Şi să-l adore toţi îngerii lui Dumnezeu.

7 Iar cu privire la îngeri spune:

Cel care îi face pe îngerii săi duhuri şi pe slujitorii săi, flăcări de foc”,

8 dar cu privire la Fiul:

Tronul tău, Dumnezeule, este în vecii vecilor

şi sceptrul dreptăţii este sceptrul împărăţiei tale.

9 Ai iubit dreptatea şi ai urât nelegiuirea, de aceea, Dumnezeule, 

te-a uns Dumnezeul tău cu untdelemnul bucuriei 

mai presus de cei părtaşi cu tine”.

10 Şi:

Tu, Doamne, de la început ai întemeiat pământul

şi lucrările mâinilor tale sunt cerurile.

11 Ele vor pieri, dar tu rămâi

şi toate se vor învechi ca o haină,

12 iar tu le vei înfăşura ca pe un veşmânt; 

şi ca o haină vor fi schimbate,

dar tu eşti acelaşi, iar anii tăi nu se vor sfârşi”.

13 Şi căruia dintre îngeri i-a zis vreodată:

Şezi la dreapta mea până când voi pune pe duşmanii tăi scăunel sub picioarele tale!”?

14 Oare nu sunt ei toţi duhuri care slujesc, trimişi cu o slujire în folosul acelora care aveau să moştenească mântuirea?