Psalmul 113

PSALMUL 113 (112)

Dumnezeu cel preaînalt are grijă de cei umili

1 Aleluia! Lăudaţi, slujitori ai Domnului,

lăudaţi numele Domnului!

2 Fie numele Domnului binecuvântat

de acum şi până în veac!

3 De la răsăritul şi până la apusul soarelui,

fie numele Domnului lăudat!

4 Domnul este preaînalt, mai presus de toate neamurile,

gloria lui este mai presus de ceruri.

5 Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru,

care locuieşte atât de sus,

6 care îşi pleacă privirea să vadă

[ce se petrece] în cer şi pe pământ?

7 El ridică pe cel sărac din ţărână,

înalţă din mizerie pe cel sărman,

8 pentru ca să-l aşeze alături de cei nobili,

de nobilii poporului său.

9 El o aşază pe cea sterilă în casă

ca pe o mamă ce se bucură de copii. Aleluia!