Psalmul 137

PSALMUL 137 (136)

Nostalgia deportaţilor faţă de Sión

1 Pe [malurile] râurilor din Babilón şedeam şi plângeam

când ne aduceam aminte de Sión.

2 În sălciile din [ţinutul] acela

ne atârnasem harpele.

3 Căci acolo, cei care ne-au dus în robie ne cereau cuvintele cântărilor

şi opresorii noştri ne cereau veselie:

„Cântaţi-ne din cântările Siónului!”.

4 Cum să cântăm noi cântările Domnului

pe un pământ străin?

5 Dacă te voi uita, Ierusalíme,

să mi se usuce mâna dreaptă!

6 Să mi se lipească limba de cerul gurii

dacă nu-mi voi aduce aminte de tine,

dacă nu voi face din Ierusalím culmea bucuriei mele!

7 Adu-ţi aminte, Doamne, de fiii lui Edóm,

care, în ziua Ierusalímului, ziceau:

„Dărâmaţi-l! Dărâmaţi-l până la temelii!”.

8 Fiică a Babilónului devastator,

fericit cel care îţi va întoarce [răul] pe care l-ai făcut!

9 Fericit cel care-ţi va smulge pruncii

şi-i va zdrobi de stâncă!