PSALMUL 142 (141)
Rugăciune în timpul persecuţiei
1 Poem. Al lui Davíd. Când era în peşteră. Rugăciune.
2 Cu glasul meu strig către Domnul,
cu glasul meu caut har de la Domnul meu,
3 înaintea lui îmi vărs necazul,
înaintea lui fac cunoscută strâmtorarea.
4 Şi când slăbeşte în mine duhul meu, tu cunoşti cărările mele.
Pe calea pe care umblam, mi-au întins cursă.
5 Priveşte la dreapta mea şi vezi: nu este nimeni care să mă cunoască!
Niciun [loc de] refugiu nu mai este pentru mine
şi nu este nimeni să se îngrijească de sufletul meu.
6 Am strigat către tine, Doamne, am zis:
tu eşti refugiul meu, tu eşti partea mea pe pământul celor vii.
7 Ia aminte la strigarea mea, căci sunt atât de slab!
Eliberează-mă de cei care mă urmăresc, căci sunt mai tari decât mine!
8 Fă să iasă sufletul meu din închisoare, ca să laud numele tău;
drepţii se vor strânge în jurul meu atunci când mă vei răsplăti.