Psalmul 18

PSALMUL 18 (17)

Imn regal de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru eliberare şi victorie

1 Maestrului de cor. Slujitorului Domnului Davíd, care a spus Domnului cuvintele acestei cântări în ziua în care Domnul l-a eliberat din mâna tuturor duşmanilor săi şi din mâna lui Saul.

2 Şi a spus: Te iubesc, Doamne, tăria mea,

3 Doamne, stânca mea, fortăreaţa mea şi eliberatorul meu;

Dumnezeul meu, stânca mea în care mi-am căutat refugiu,

scutul meu, cornul mântuirii mele şi scăparea mea.

4 Îl invoc pe Domnul, cel vrednic de laudă,

şi sunt eliberat de duşmanii mei.

5 M-au împresurat legăturile morţii

şi m-au îngrozit râurile pieirii;

6 m-au înconjurat legăturile locuinţei morţilor

şi m-au întâmpinat laţurile morţii.

7 Dar, în strâmtorarea mea, l-am chemat pe Domnul

şi am strigat către Dumnezeul meu;

din lăcaşul lui, el mi-a auzit glasul

şi strigătul meu a ajuns până la urechea lui.

8 S-a zguduit şi s-a cutremurat pământul;

temeliile munţilor s-au zdruncinat

şi s-au zguduit, pentru că el s-a mâniat.

9 S-au ridicat fum din nările lui

şi foc mistuitor, din gura lui;

cărbuni aprinşi ţâşneau din el.

10 A aplecat cerurile şi s-a coborât

şi negura era sub picioarele lui.

11 A încălecat pe un heruvim şi a zburat,

era purtat pe aripile vântului.

12 Şi-a pus întunericul împrejur ca un văl,

s-a înconjurat ca de un cort al său

de ape întunecoase şi de nori deşi.

13 În faţa strălucirii chipului său, s-au împrăştiat norii lui,

grindina şi cărbunii de foc.

14 Şi a tunat din cer Domnul,

Cel Preaînalt şi-a făcut auzit glasul:

grindină şi cărbuni de foc.

15 Şi-a trimis săgeţile şi i-a risipit,

a înmulţit fulgerele şi i-a umplut de groază;

16 s-au văzut izvoarele apelor şi s-au descoperit temeliile lumii

la mustrarea ta, Doamne, la suflarea duhului mâniei tale.

17 A trimis din înălţime şi m-a luat,

m-a salvat din apele cele mari.

18 M-a mântuit de duşmanii mei puternici şi de cei care mă urăsc,

deşi erau mai tari decât mine.

19 M-au întâmpinat în ziua necazului meu,

dar Domnul mi-a fost sprijinitor;

20 m-a scos la loc larg, m-a mântuit,

pentru că şi-a găsit plăcerea în mine.

21 Domnul m-a răsplătit după dreptatea mea,

după curăţia mâinilor mele îmi va da înapoi,

22 pentru că am păzit căile Domnului,

nu m-am făcut vinovat în faţa Dumnezeului meu.

23 Căci toate judecăţile lui sunt înaintea mea

şi hotărârile lui nu le-am lăsat deoparte,

24 ci am fost fără prihană înaintea lui

şi m-am păzit de fărădelegea mea.

25 Iar Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea

şi după puritatea mâinilor mele înaintea ochilor săi.

26 Cu cel credincios, tu eşti credincios,

cu omul fără prihană, eşti fără prihană;

27 cu cel curat, eşti curat,

dar cu cel viclean te arăţi iscusit.

28 Căci tu mântuieşti poporul celor sărmani

şi ochii celor trufaşi îi umileşti.

29 Într-adevăr, tu aprinzi lumina mea, Doamne;

Dumnezeul meu, fă să strălucească întunericul meu!

30 Prin tine înfrunt trupele [duşmane]

şi cu Dumnezeul meu trec şi peste ziduri.

31 Calea lui Dumnezeu este desăvârşită.

Cuvântul Domnului este lămurit în foc,

el este un scut pentru toţi cei care caută refugiu în el.

32 Cine este Dumnezeu în afară de Domnul?

Sau cine e stâncă în afară de Dumnezeul nostru?

33 Dumnezeu mă încinge cu tărie

şi face desăvârşită calea mea,

34 el face picioarele mele ca ale cerbului

şi mă aşază pe înălţimi;

35 el învaţă mâinile mele la război

şi braţele mele întind arcul de bronz.

36 Tu mi-ai dat scutul mântuirii tale, dreapta ta mă sprijină

şi bunăvoinţa ta m-a ajutat să cresc.

37 Ai lărgit calea sub paşii mei

şi nu s-au clătinat gleznele mele.

38 Îi voi urmări pe duşmani şi îi voi ajunge

şi nu mă voi întoarce până nu-i voi nimici.

39 Îi voi lovi şi nu vor mai putea să se ridice,

vor cădea sub picioarele mele.

40 M-ai încins cu tărie pentru luptă,

ai răpus pe potrivnicii mei înaintea mea.

41 Pe duşmanii mei i-ai pus pe fugă

şi pe cei ce mă urăsc i-am nimicit.

42 Au strigat, dar nu era [nimeni] ca să-i salveze,

[au strigat] către Domnul, dar nu le-a răspuns.

43 I-am zdrobit ca pulberea în bătaia vântului,

ca pe noroiul de pe străzi i-am călcat.

44 Tu m-ai scăpat de răzvrătiţii poporului,

m-ai aşezat în fruntea neamurilor.

Un popor pe care nu-l cunoşteam a ajuns să mă slujească;

45 cu luare-aminte îmi dau ascultare,

fiii străinilor mă linguşesc;

46 fiii străinilor şi-au pierdut vlaga:

ies tremurând din ascunzişurile lor.

47 Viu este Domnul şi binecuvântată este stânca mea

şi preaînălţat este Dumnezeul mântuirii mele!

48 Dumnezeu este cel care îmi dă răzbunarea

şi îmi supune popoarele;

49 el mă eliberează de duşmanii mei înfuriaţi.

Tu mă înalţi mai presus de cei care se ridică împotriva mea,

tu mă mântuieşti de omul violent.

50 De aceea, Doamne, te voi lăuda între popoare

şi numele tău în psalmi îl voi cânta.

51 El dă mari izbânzi regelui său, arată milostivire faţă de unsul său,

faţă de Davíd şi descendenţa lui pe veci.