PSALMUL 39 (38)
Meditaţie despre viaţa scurtă şi efemeră a omului
1 Maestrului de cor. Yedutún. Psalm. Al lui Davíd.
2 Mi-am zis: „Voi veghea asupra căilor mele,
ca să nu păcătuiesc cu limba mea.
Voi pune pază gurii mele
cât timp cel nelegiuit îmi va sta împotrivă”.
3 Am stat mut, în tăcere;
am tăcut chiar când era vorba de bine
şi durerea mea s-a înteţit.
4 S-a înfierbântat în mine inima mea
şi în cugetul meu a izbucnit focul.
Atunci mi-am dat drumul limbii:
5 „Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârşitul meu
şi care este lungimea zilelor mele,
ca să ştiu cât de lipsit sunt eu!
6 Iată, tu ai dat zilelor mele o lungime de câteva palme
şi durata vieţii mele e ca un nimic în faţa ta.
Într-adevăr, e doar deşertăciune tot omul care trăieşte Sélah
7 şi ca o umbră este omul care trece.
Da, în zadar se zbuciumă;
strânge comori, şi nu ştie pentru cine le adună”.
8 Iar acum, ce pot să mai aştept, Doamne?
Nădejdea mea este numai la tine.
9 De toate fărădelegile mele mântuieşte-mă,
să nu mă faci de ocara celui nebun!
10 Am tăcut şi nu mi-am deschis gura,
căci tu eşti cel care faci [toate].
11 Depărtează de la mine loviturile tale;
de apăsarea mâinii tale sunt zdrobit!
12 Prin pedepsele pentru păcat, tu îl corijezi pe om;
ca molia îi distrugi dorinţa.
Într-adevăr, tot omul este deşertăciune! Sélah
13 Ascultă, Doamne, rugăciunea mea şi pleacă-ţi urechea la strigarea mea,
nu fi surd la lacrimile mele, căci sunt străin înaintea ta,
un trecător, ca toţi părinţii mei!
14 Întoarce-ţi privirea de la mine,
ca să mă înseninez înainte de a mă duce şi de a nu mai fi!