PSALMUL 42 (41)
Dorul după Dumnezeu şi după templul său
1 Maestrului de cor. Poem. Al fiilor lui Córe.
2 Cum doreşte cerbul izvoarele de apă,
aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule.
3 Sufletul meu e însetat de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu;
când voi veni şi voi vedea faţa lui Dumnezeu?
4 Lacrimile îmi sunt pâine ziua şi noaptea,
când mi se zice în fiecare zi: „Unde este Dumnezeul tău?”.
5 Îmi aduc aminte de aceasta şi sufletul se topeşte în mine,
cum treceam prin mulţime, ducându-mă până la casa lui Dumnezeu
în strigătele de bucurie şi de mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare.
6 Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce gemi înlăuntrul meu?
Încrede-te în Dumnezeu, căci iarăşi îl voi lăuda pe el,
care este mântuirea mea şi Dumnezeul meu!
7 E mâhnit în mine sufletul, de aceea, îmi amintesc de tine
din ţara Iordánului şi din Hermón, de pe muntele Misár.
8 Un abis cheamă un alt abis la vuietul cascadelor tale;
toate talazurile şi valurile tale trec peste mine!
9 Ziua îmi trimite Domnul îndurarea sa
şi noaptea cântarea lui mă însoţeşte ca o rugăciune către Dumnezeul vieţii mele.
10 Îi spun lui Dumnezeu, stânca mea: „De ce m-ai uitat?
De ce umblu mâhnit, oprimat de duşmanii [mei]?”.
11 Mi se sfărâmă oasele când mă batjocoresc asupritorii mei
şi mă întreabă toată ziua: „Unde este Dumnezeul tău?”.
12 Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce gemi înlăuntrul meu?
Încrede-te în Dumnezeu, căci iarăşi îl voi lăuda pe el,
care este mântuirea mea şi Dumnezeul meu!