ÎNCHEIEREA ALIANȚEI
1 [Dumnezeu] i-a zis lui Moise: ,,Urcați la Domnul tu și Aarón, Nadáb și Abíhu și șaptezeci dintre bătrânii lui Israél și să vă prosternați de departe! 2 Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalți să nu se apropie și poporul să nu urce cu el!”.
3 Moise a venit și a istorisit poporului toate cuvintele Domnului și toate hotărârile. Tot poporul a răspuns într-un glas: ,,Tot ce a spus Domnul, vom face”. 4 Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineață, a zidit un altar la poalele muntelui și a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece triburi ale lui Israél. 5 A trimis niște tineri dintre fiii lui Israél să aducă arderi de tot și să aducă viței ca jertfe de împăcare Domnului. 6 Moise a luat jumătate din sânge și l-a pus în vase, iar cu cealaltă jumătate a stropit altarul. 7 A luat cartea alianței și a citit-o în auzul poporului. Ei au zis: ,,Tot ceea ce a spus Domnul, vom face și vom asculta”. 8 Moise a luat sângele și a stropit poporul, zicând: ,,Iată sângele alianței pe care a făcut-o Domnul cu voi potrivit tuturor acestor cuvinte”.
9 Moise a urcat împreună cu Aarón, Nadáb și Abíhu și cu șaptezeci dintre bătrânii lui Israél. 10 Ei l-au văzut pe Dumnezeul lui Israél; sub picioarele lui era ca un paviment de safir, ca însuși cerul curat. 11 El nu și-a întins mâna împotriva aleșilor fiilor lui Israél. Ei l-au văzut pe Dumnezeu și au mâncat și au băut.
Moise, pe munte
12 Domnul i-a spus lui Moise: ,,Urcă la mine pe munte și rămâi acolo! Eu îți voi da niște table de piatră cu legea și poruncile pe care le-am scris ca să-i înveți pe ei”. 13 Moise s-a sculat împreună cu Iósue, slujitorul său. Moise a urcat pe muntele lui Dumnezeu. 14 Și le-a zis bătrânilor: ,,Așteptați-ne aici până ne vom întoarce la voi! Iată, Aarón și Hur vor rămâne cu voi; dacă va avea cineva vreo problemă, să meargă la ei!”. 15 Moise a urcat pe munte și norul a acoperit muntele. 16 Gloria Domnului s-a așezat pe muntele Sinái și norul l-a acoperit timp de șase zile. În ziua a șaptea, Domnul l-a chemat pe Moise din mijlocul norului. 17 Gloria Domnului le-a apărut fiilor lui Israél ca un foc mistuitor pe vârful muntelui. 18 Moise a intrat în mijlocul norului și a urcat pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile și patruzeci de nopți.