Capitolul 17

Vinovăţiile cultuale ale lui Iúda

1 Păcatul lui Iúda este scris cu o daltă de fier,

cu un vârf de diamant

este gravat pe tabla inimii lor

şi pe coarnele altarelor lor,

2 în timp ce fiii lor

îşi amintesc de altarele lor

şi de Aşerele lor

de lângă copacul verde

şi de pe înălţimea colinelor,

3 pe munţi şi în câmpie.

Bunurile tale şi toate vistieriile tale

le voi da jafului,

din cauza înălţimilor

şi a păcatului din toate hotarele tale.

4 Tu vei pierde, din cauza ta, moştenirea ta

pe care ţi-am dat-o şi te voi face

să le slujeşti duşmanilor tăi

într-o ţară pe care nu o cunoşti,

pentru că ai aprins focul mâniei mele,

care va arde fără încetare.

Cuvinte de înţelepciune

5 Aşa vorbeşte Domnul:

„Blestemat este bărbatul

care-şi pune încrederea în om

şi-şi pune tăria într-un muritor

şi inima lui se îndepărtează

de Domnul.

6 El este ca un ienupăr în Arabáh,

nu vede când vine binele.

Stă într-un loc uscat din pustiu,

în pământ sărac şi de nelocuit.

7 Binecuvântat este bărbatul

care se încrede în Domnul

şi Domnul este cauza încrederii sale.

8 El este ca pomul plantat lângă apă,

care-şi întinde rădăcinile pe mal;

nu se teme când vine arşiţa,

frunzele lui sunt verzi,

în anul secetos nu se îngrijorează

şi nu încetează să facă fructe.

9 Mai înşelătoare decât toate

este inima şi de nevindecat:

cine poate s-o cunoască?

10 Eu, Domnul, cercetez inima

şi observ rărunchii,

ca să dau fiecăruia după căile sale,

după rodul faptelor sale.

11 Precum potârnichea cloceşte

ceea ce nu a depus, aşa

este cel care adună bogăţii pe nedrept.

La jumătatea zilelor sale le lasă

şi în cele din urmă devine nebun”.

Încrederea în templu şi în Domnul

12 Tron de glorie înălţat de la început

este locul sanctuarului nostru.

13 Speranţa lui Israél este Domnul.

Toţi cei care te părăsesc

vor fi făcuţi de ruşine.

Cei care se îndepărtează de mine

vor fi scrişi pe pământ,

pentru că au părăsit locul apelor vii,

pe Domnul.

14 Vindecă-mă, Doamne, şi voi fi vindecat;

mântuieşte-mă şi voi fi mântuit,

căci tu eşti lauda mea!

15 Iată, ei îmi zic:

„Unde este cuvântul Domnului?

Să vină!”.

16 Eu nu m-am grăbit

să fiu păstor după tine,

nici nu am dorit ziua fatală.

Tu cunoşti ceea

ce a ieşit de pe buzele mele,

este clar în faţa ta.

17 Nu fi pentru mine motiv de spaimă,

tu eşti refugiul meu în ziua cea rea!

18 Cei care mă urmăresc

să fie făcuţi de ruşine,

dar eu să nu fiu făcut de ruşine;

să se înspăimânte ei,

dar eu să nu mă înspăimânt!

Să vină asupra lor ziua cea rea

şi să-i zdrobeşti de două ori!

Respectarea sabátului

19 Aşa mi-a vorbit Domnul: „Mergi şi stai la poarta fiilor poporului prin care intră şi ies regii lui Iúda şi la toate porţile Ierusalímului! 20 Spune-le: «Ascultaţi cuvântul Domnului, regi ai lui Iúda, întregul Iúda şi toţi locuitorii Ierusalímului care intraţi prin aceste porţi! 21 Aşa vorbeşte Domnul: ‹Aveţi grijă de sufletele voastre şi nu purtaţi vreo greutate în ziua de sabát şi s-o aduceţi prin porţile Ierusalímului! 22 Nu scoateţi nicio greutate din casele voastre în ziua de sabát şi nu faceţi nicio lucrare, ci sfinţiţi ziua de sabát după cum le-am poruncit părinţilor voştri!› »”. 23 Dar ei nu au ascultat şi nu şi-au plecat urechea, ci şi-au înţepenit grumazul ca să nu asculte şi să nu primească mustrarea. 24 Iar dacă mă veţi asculta – oracolul Domnului – şi nu veţi aduce nicio greutate prin porţile acestei cetăţi în ziua de sabát şi veţi sfinţi ziua de sabát fără ca să faceţi vreo lucrare, 25 atunci vor intra prin porţile acestei cetăţi regi şi căpetenii care vor sta pe tronul lui Davíd, în care şi călare pe cai [vor veni] ei şi căpeteniile lor, oamenii lui Iúda şi locuitorii Ierusalímului: cetatea aceasta va fi locuită pentru totdeauna. 26 Vor veni din cetăţile lui Iúda şi din împrejurimile Ierusalímului, din ţinutul lui Beniamín, din Şefeláh, de la munte şi din Négheb aducând ardere de tot şi jertfă, ofrandă şi tămâie, dând laudă în casa Domnului. 27 Dar dacă nu mă veţi asculta ca să sfinţiţi ziua de sabát şi să nu purtaţi vreo greutate intrând prin porţile Ierusalímului în zi de sabát, atunci voi aprinde un foc la porţile lui şi va devora palatele Ierusalímului şi nu se va stinge.