Lamentațiunea a cincea: rugăciune în suferință
1 Amintește-ți, Doamne,
de ce ni s-a întâmplat!
Privește și vezi ocara noastră!
2 Moștenirea noastră s-a întors la străini,
casele noastre, la venetici.
3 Am devenit orfani și nu mai avem tată,
mamele noastre sunt ca văduvele.
4 Apa noastră o bem pe argint
și lemnul nostru îl aduc la noi cu plată.
5 La gâtul nostru sunt urmăritorii noștri,
suntem obosiți și nu avem odihnă.
6 Am întins mâna noastră spre Egipt
și spre Asíria
ca să ne săturăm de pâine.
7 Părinții noștri au păcătuit și nu mai sunt,
iar noi purtăm nelegiuirile lor.
8 Sclavii stăpânesc peste noi
și nu este cine să ne scoată din mâna lor.
9 Cu viețile noastre facem
să vină pâinea noastră:
din cauza sabiei din pustiu.
10 Pielea noastră s-a înfierbântat
ca un cuptor
de febra foamei.
11 Au umilit femei în Sión,
fecioare, în cetățile lui Iúda.
12 Căpeteniile au fost spânzurate
cu mâinile lor
și fețele bătrânilor nu au fost cinstite.
13 Tinerii au purtat râșnița
și copiii s-au poticnit sub lemne.
14 Bătrânii au încetat să mai fie la porți,
tinerii, să mai cânte.
15 A încetat bucuria inimii noastre,
s-a prefăcut în jale dansul nostru.
16 A căzut cununa de pe capul nostru.
Vai de noi, căci am păcătuit!
17 De aceea ni s-a frânt inima,
pentru acestea ni s-au întunecat ochii.
18 Pe muntele Siónului care este devastat,
vulpile umblă pe el.
19 Dar tu, Doamne, ești în veci
și stai pe tronul tău
din generație în generație.
20 De ce ne uiți pentru totdeauna
și ne părăsești pentru multe zile?
21 Fă-ne, Doamne, să ne întoarcem la tine
și ne vom întoarce!
Înnoiește zilele noastre ca mai înainte!
22 Oare ne vei respinge
și te vei mânia pe noi peste măsură?