Moartea lui Ioan Botezătorul (Mc 6,14-29; Lc 9,7-9)
1 În acel timp, tetrarhul Iród a auzit despre faima lui Isus 2 şi le spunea slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul. El a înviat din morţi; de aceea puterea minunilor este în el”. 3 Căci Iród, prinzându-l pe Ioan, îl legase şi-l aruncase în închisoare din cauza Irodiádei, soţia lui Fílip, fratele său. 4 Căci Ioan îi spusese: „Nu-ţi este permis să o ai”. 5 Deşi voia să-l ucidă, se temea de mulţime, pentru că îl considera ca profet.
6 Dar, fiind ziua de naştere a lui Iród, fiica Irodiádei a dansat în mijloc şi i-a plăcut atât de mult lui Iród, 7 încât i-a promis cu jurământ că îi va da orice va cere. 8 Dar ea, convinsă de mama ei, i‑a zis: „Dă-mi aici, pe tavă, capul lui Ioan Botezătorul!”. 9 Regele s‑a întristat, dar din cauza jurământului şi a comesenilor, a poruncit să‑i fie dat 10 şi a trimis ca să-l decapiteze pe Ioan în închisoare. 11 Capul lui a fost adus pe o tavă şi dat fetei, care i l-a dus mamei sale. 12 Discipolii lui, venind, i-au luat trupul şi l-au înmormântat. Apoi au venit şi i-au spus lui Isus.
Prima înmulţire a pâinilor (Mc 6,30-44; Lc 9,10-17; In 6,1-14)
13 Când a auzit Isus, a plecat de acolo cu barca spre un loc pustiu şi izolat; aflând, mulţimile l-au urmat pe jos din cetăţi. 14 Coborând, [Isus] a văzut o mare mulţime, i s-a făcut milă de ei şi le-a vindecat bolnavii. 15 La lăsatul serii, s-au apropiat de el discipolii, spunând: „Locul este pustiu şi ora e deja târzie. Dă drumul mulţimilor ca, mergând prin sate, să-şi cumpere de mâncare!”. 16 Dar Isus le‑a zis: „Nu-i nevoie să plece. Daţi-le voi să mănânce!”. 17 Ei însă i‑au spus: „Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti”. 18 Atunci le-a zis: „Aduceţi-mi-le aici!”. 19 Poruncind mulţimilor să se aşeze pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi-a ridicat privirea spre cer, a mulţumit, a frânt pâinile şi le-a dat discipolilor, iar discipolii, mulţimilor. 20 Au mâncat toţi şi s-au săturat, iar din ceea ce a prisosit din bucăţi, au strâns douăsprezece coşuri pline. 21 Iar cei care au mâncat erau cam cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi copii.
Isus umblă pe apă (Mc 6,45-52; In 6,15-21)
22 Îndată i-a zorit pe discipoli să urce în barcă şi să meargă înaintea lui pe ţărmul [celălalt], până ce el va fi dat drumul mulţimilor. 23 După ce a dat drumul mulţimilor, s-a urcat pe munte singur, ca să se roage. Când s-a înserat, era acolo singur.
24 Barca se îndepărtase deja de uscat, la mai multe stádii, zguduită de valuri, deoarece vântul le era împotrivă. 25 Pe la straja a patra din noapte, [Isus] a venit la ei umblând pe mare. 26 Văzându‑l că merge pe mare, discipolii s-au tulburat, spunând că este o fantasmă şi, de frică, au început să strige. 27 Dar Isus le-a vorbit îndată: „Curaj! Eu sunt, nu vă temeţi!”.
28 Atunci Petru, răspunzând, i-a zis: „Doamne, dacă eşti tu, porunceşte să vin la tine pe apă!”. 29 El i-a zis: „Vino!”. Coborând din barcă, Petru a început să umble pe apă şi a venit spre Isus. 30 Dar, văzând vântul puternic, s-a înspăimântat şi, pentru că a început să se scufunde, a strigat: „Doamne, salvează-mă!”. 31 Îndată Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „[Om] cu puţină credinţă, de ce te-ai îndoit?”. 32 Când s-a urcat în barcă, vântul a încetat, 33 iar cei care se aflau în barcă s-au prosternat [înaintea] lui, spunând: „Cu adevărat eşti Fiul lui Dumnezeu”.
Vindecări la Genezarét (Mc 6,53-56)
34 După ce au trecut dincolo, au atins uscatul la Genezarét. 35 Când l-au recunoscut, oamenii din ţinutul acela au trimis veste în toată împrejurimea aceea şi i-au adus la el pe toţi bolnavii. 36 Îi cereau voie să-i atingă chiar şi numai ciucurii hainei şi toţi cei care o atingeau erau vindecaţi.