PSALMUL 12 (11)
Rugăciunea împotriva clevetirilor
1 Maestrului de cor. Pe harpa cu opt coarde. Psalm. Al lui Davíd.
2 Mântuieşte-mă, Doamne, căci nu mai este niciun credincios;
au dispărut cei fideli dintre fiii oamenilor.
3 Oamenii îşi spun deşertăciuni unii altora,
pe buze au numai cuvinte înşelătoare,
vorbesc cu inimă prefăcută.
4 Să nimicească Domnul toate buzele înşelătoare
şi limba care vorbeşte cu îngâmfare,
5 pe cei care zic:
„Prin limbile noastre vom fi puternici,
buzele noastre sunt armele noastre;
cine va fi stăpân peste noi?”.
6 „Pentru necazul celor sărmani şi pentru suspinul celor săraci,
mă voi ridica acum – zice Domnul – voi aduce mântuire celui pe care ei îl dispreţuiesc”.
7 Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, ca argintul purificat în [focul] cuptorului
şi curăţat de pământ de şapte ori;
8 tu, Doamne, ne vei ţine
şi ne vei apăra de generaţia aceasta pentru totdeauna.
9 Căci nelegiuiţii umblă împrejur
atunci când se ridică la putere ticăloşii printre fiii oamenilor.