Capitolul 13

VI. RUGĂCIUNEA LUI TOBÍT

1 [Tobít] a zis:

2 „Binecuvântat este în veci Dumnezeu cel viu şi [binecuvântată] să fie împărăţia lui! Căci el pedepseşte şi tot el se îndură; El coboară în locuința morţilor, până în adâncul pământului, şi tot el scoate din pierzarea cea mare! Nimic nu scapă de mâna lui.

3 Daţi mărturie despre el, fii ai lui Israél, înaintea neamurilor, căci el v-a împrăştiat printre ele!

4 Acolo, el v-a făcut cunoscută măreţia sa. Înălţaţi-l înaintea a toată făptura! El este Domnul şi Dumnezeul nostru. El este părintele nostru şi el este Dumnezeu în toţi vecii.

5 El vă va pedepsi pentru nelegiuirile voastre şi el se va îndura de voi toţi dintre toate neamurile printre care sunteţi împrăştiaţi.

6 Când vă veţi întoarce la el din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru ca să înfăptuiţi adevărul înaintea lui, atunci se va întoarce spre voi şi nu-şi va mai ascunde faţa dinaintea voastră.

7 Acum priviţi toate câte a făcut cu voi şi daţi mărturie despre el cu glas puternic! Binecuvântaţi-l pe Domnul dreptăţii şi înălţaţi-l pe regele veacurilor!

8 Eu dau mărturie despre el în ţara captivităţii mele şi arăt puterea şi măreţia lui neamului de păcătoşi. Întoarceţi-vă, păcătoşilor, şi înfăptuiţi dreptatea înaintea lui! Cine ştie dacă nu va vrea să-şi arate îndurarea faţă de voi! 9 Eu îl înalţ pe Dumnezeul meu şi sufletul meu, pe Regele cerului şi se va bucura de măreţia lui.

Ierusalímul cel nou

10 Să spună toţi şi să dea mărturie despre el în Ierusalím! Ierusalím, cetate sfântă, te va pedepsi [Domnul] pentru faptele fiilor tăi şi din nou va arăta îndurare faţă de fiii celor drepţi.

11 Dă mărturie despre Domnul cum se cuvine, binecuvântează-l pe regele veacurilor!

Cortul tău va fi reconstruit pentru tine cu bucurie.

12 Să-i bucure în tine pe toţi cei deportaţi şi să-i iubească în tine pe toţi cei sărmani în toate generaţiile din veacuri!

13 Lumină strălucitoare va lumina până la toate marginile pământului. Popoare multe vor veni la tine din depărtare şi locuitori de la toate capetele pământului, la numele tău cel sfânt, aducând în mâini daruri pentru regele cerului. Generaţie după generaţie îşi va găsi în tine bucuria şi numele [cetăţii] alese va fi în generaţiile din veacuri.

14 Blestemaţi toţi cei care vor spune cuvinte grele! Blestemaţi vor fi toţi cei care te vor nimici şi vor dărâma zidurile tale şi toţi cei care vor răsturna turnurile tale şi vor arde casele tale! Însă binecuvântaţi vor fi în veac cei care se vor teme de tine!

15 Atunci, vino şi bucură-te de fiii celor drepţi! Căci toţi vor fi adunaţi împreună şi-l vor binecuvânta pe Domnul veacurilor. Fericiţi cei care te iubesc şi fericiţi cei care se vor bucura de pacea ta!

16 Fericiţi toţi oamenii care se vor întrista pentru tine din cauza tuturor loviturilor tale! Căci se vor bucura de tine şi vor vedea toată bucuria ta în veac. Suflete al meu, binecuvântează-l pe Domnul, regele cel mare!

17 Ierusalímul va fi construit, iar în cetate o casă [va fi] a lui pentru toţi vecii! Fericit voi fi dacă restul descendenţei mele va dăinui ca să vadă gloria ta şi să dea mărturie despre regele cerului! Porţile Ierusalímului vor fi construite cu safir şi cu smarald, cu piatră de preţ toate zidurile tale. Turnurile Ierusalímului vor fi construite cu aur şi meterezele, cu aur curat. Străzile Ierusalímului vor fi pavate cu rubin şi cu piatră de Sufir!

18 Porţile Ierusalímului vor intona cântări de veselie şi toate casele lui vor spune:

«Aleluia! Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Israél!».

Şi cei binecuvântaţi vor binecuvânta numele cel sfânt în veac şi pururi!”.