Capitolul 6

Înmulţirea pâinilor (Mt 14,13-21; Mc 6,30-44; Lc 9,10-17)

1După acestea, Isus a trecut pe malul [celălalt] al Mării Galileii sau a Tiberiádei. 2Îl urma o mulţime mare, pentru că văzuse semnele pe care le făcuse cu bolnavii. 3Isus a urcat pe munte şi s-a aşezat acolo împreună cu discipolii lui. 4Iar Paştele, sărbătoarea iudeilor, era aproape.

5Ridicându-şi ochii şi văzând că o mulţime mare venea la el, Isus i-a zis lui Fílip: „De unde vom cumpăra pâini ca aceştia să mănânce?”. 6Însă spunea aceasta punându-l la încercare; de fapt, el ştia ce avea să facă. 7Fílip i-a răspuns: „Nu le-ar ajunge pâine de două sute de dinári ca să ia fiecare câte puţin”. 8Unul dintre discipolii lui, Andrei, fratele lui Símon Petru, i-a zis: 9„Este aici un copilaş care are cinci pâini de orz şi doi peştişori. Însă ce sunt acestea pentru atâţia?”. 10Isus a zis: „Faceţi-i pe oameni să se aşeze!”. În locul acela era multă iarbă. Aşadar, s-au aşezat bărbaţii, în număr cam de cinci mii. 11Isus a luat pâinile şi, mulţumind, le-a dat celor aşezaţi; la fel şi din peştişori, cât a voit [fiecare].

12Când s-au săturat, le-a spus discipolilor săi: „Adunaţi bucăţile rămase, ca să nu se piardă nimic!”. 13Aşadar, au adunat şi au umplut douăsprezece coşuri cu bucăţi care au rămas de la cei ce mâncaseră din cele cinci pâini de orz.

14Văzând semnul pe care îl făcuse, oamenii spuneau: „Cu adevărat, acesta este profetul care vine în lume!”. 15Aşadar, cunoscând că au să vină şi să-l ia cu forţa ca să-l facă rege, Isus s-a retras din nou pe munte, el singur.

Isus umblă pe apă (Mt 14,22-27; Mc 6,45-52)

16Când s-a înserat, discipolii lui au coborât la mare 17şi, urcându‑se într-o barcă, au venit dincolo de mare, la Cafárnaum. Se făcuse deja întuneric, iar Isus încă nu venise la ei. 18Marea era agitată, pentru că sufla un vânt puternic. 19Când au ajuns la douăzeci şi cinci – treizeci de stádii, l-au văzut pe Isus umblând pe mare şi fiind aproape de barcă. I-a cuprins frica, 20dar el le-a zis: „Eu sunt. Nu vă temeţi!”. 21Atunci au voit să-l ia în barcă şi îndată barca a ajuns la ţărmul spre care se îndreptau.

Discursul despre pâinea vieţii

22A doua zi, mulţimea care stătea pe ţărmul [celălalt] al mării a văzut că nu era acolo decât o barcă mică şi că Isus nu plecase în barcă cu discipolii săi, ci numai discipolii plecaseră. 23Alte bărci din Tiberiáda au venit aproape de locul unde mâncaseră pâinea pe care o binecuvântase Domnul. 24Aşadar, când a văzut mulţimea că nici Isus, nici discipolii lui nu sunt acolo, s-au urcat şi ei în bărci şi au venit la Cafárnaum căutându-l pe Isus. 25Găsindu-l pe ţărmul [celălalt] al mării, i-au spus: „Rabbí, când ai ajuns aici?”. 26Isus a răspuns şi le‑a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. 27Lucraţi nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viaţa veşnică pe care v-o va da Fiul Omului; căci pe el l-a însemnat Dumnezeu Tatăl cu sigiliul [său]”.

28Atunci i-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim faptele lui Dumnezeu?”. 29Isus a răspuns şi le-a zis: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în cel pe care l-a trimis el!”.

30Iar ei i-au spus: „Ce semn faci tu ca să vedem şi să credem în tine? Ce înfăptuieşti? 31Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris:«Le-a dat să mănânce pâine din cer»”. 32Atunci Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă va da pâinea din cer, cea adevărată. 33Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă viaţă lumii”.

34Ei i-au zis: „Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta!”. Isus le‑a spus: 35„Eu sunt pâinea vieţii. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată. 36Dar eu v-am spus: «M-aţi văzut şi nu credeţi». 37Tot ce-mi dă Tatăl va veni la mine, iar pe cel care vine la mine nu-l voi da afară, 38căci m‑am coborât din cer nu ca să fac voinţa mea, ci voinţa celui care m‑a trimis; 39şi aceasta este voinţa celui care m-a trimis: să nu se piardă nimeni dintre cei pe care mi i-a dat de la el, ci să-i învii în ziua de pe urmă. 40Pentru că aceasta este voinţa Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul şi crede în el să aibă viaţa veşnică. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă”.

41Iudeii murmurau împotriva lui pentru că spusese: „Eu sunt pâinea care s-a coborât din cer” 42şi spuneau: „Nu este oare acesta Isus, fiul lui Iosíf, pe ai cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum de spune acum: «M-am coborât din cer»?”.

43Isus a răspuns şi le-a zis: „Nu murmuraţi între voi! 44Nimeni nu poate să vină la mine dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. 45Este scris în profeţi: «Şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu». Oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl vine la mine. 46Nu că l-a văzut cineva pe Tatăl, decât numai cel care este de la Dumnezeu: acesta l-a văzut pe Tatăl. 47Adevăr, adevăr vă spun: cine crede are viaţa veşnică. 48Eu sunt pâinea vieţii. 49Părinţii voştri au mâncat mana în pustiu şi au murit. 50Aceasta este pâinea care se coboară din cer ca, dacă mănâncă cineva din ea, să nu moară. 51Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii”.

52Atunci iudeii au început să discute aprins între ei, spunând: „Cum poate acesta să ne dea să mâncăm trupul [său]?”. 53Dar Isus le‑a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi. 54Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. 55Pentru că trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură. 56Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el. 57Aşa cum m-a trimis Tatăl care este viu, iar eu trăiesc prin Tatăl, [la fel] şi cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine. 58Aceasta este pâinea care s-a coborât din cer; nu ca aceea pe care au mâncat-o părinţii voştri şi au murit. Cine mănâncă această pâine va trăi în veci”.

59Acestea le-a spus în timp ce învăţa în sinagoga din Cafárnaum.

 Reacţii la cuvintele lui Isus

60Auzind [acestea], mulţi dintre discipolii lui au zis: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?”. 61Dar Isus, cunoscând în sine că discipolii lui murmurau pentru aceasta, le-a zis: „Vă scandalizează acest lucru? 62Dar dacă l-aţi vedea pe Fiul Omului urcându‑se acolo unde era mai înainte? 63Duhul este acela care dă viaţa, trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viaţă. 64Dar sunt unii dintre voi care nu cred!”. De fapt, Isus ştia de la început cine sunt cei care nu cred şi cine este acela care îl va trăda. 65Şi le-a zis: „De aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la mine decât dacă îi este dat de la Tatăl”.

66După aceasta, mulţi dintre discipolii lui au plecat şi nu mai mergeau după el. 67Atunci, Isus le-a zis celor doisprezece: „Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?”. 68Símon Petru i-a răspuns: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice, 69iar noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu”. 70Isus le-a răspuns: „Oare nu v-am ales eu pe voi doisprezece? Dar unul dintre voi este un diavol!”. 71De fapt, vorbea despre Iúda, fiul lui Símon Iscarióteanul, pentru că acesta, unul dintre cei doisprezece, avea să-l trădeze.