Capitolul 11

Învierea lui Lazăr

1Era bolnav un oarecare Lazăr din Betánia, din satul Mariei şi al Mártei, sora ei. 2Maria era aceea care îl unsese pe Domnul cu mireasmă şi îi uscase picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. 3Aşadar, surorile au trimis să i se spună: „Doamne, iată, cel care-ţi e prieten este bolnav!”. 4Auzind, Isus a zis: „Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea”.

5Deşi Isus îi iubea pe Márta, pe sora ei şi pe Lazăr, 6când a auzit că este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care era. 7Abia după aceea le-a spus discipolilor: „Să mergem din nou în Iudéea!”. 8Discipolii i-au spus: „Rabbí, acum căutau iudeii să te bată cu pietre şi tu mergi iarăşi acolo?”. 9Isus a răspuns: „Oare nu sunt douăsprezece ore într-o zi? Dacă cineva umblă în timpul zilei, nu se poticneşte, pentru că vede lumina acestei lumi. 10Însă dacă cineva umblă în timpul nopţii, se poticneşte, pentru că lumina nu este în el”.

11După ce a spus acestea, a adăugat: „Lazăr, prietenul nostru a adormit, dar mă duc să-l trezesc”. 12Atunci discipolii i-au zis: „Doamne, dacă doarme, va fi salvat!”. 13De fapt, Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre somnul obişnuit. 14Aşadar, Isus le-a spus deschis: „Lazăr a murit 15şi mă bucur pentru voi că nu eram acolo, pentru ca voi să credeţi. Dar să mergem la el!”. 16Atunci Tóma, cel numit Geamănul, a spus celorlalţi discipoli: „Să mergem şi noi ca să murim cu el!”.

17Când a venit Isus, a aflat că era deja de patru zile în mormânt. 18Betánia era aproape de Ierusalím, cam la cincisprezece stádii. 19Şi mulţi iudei veniseră la Márta şi Maria să le consoleze pentru fratele lor. 20Când a auzit că a venit Isus, Márta i-a ieşit în întâmpinare. Maria însă stătea în casă. 21Aşadar, Márta i-a spus lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit! 22Însă şi acum ştiu că tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da”. 23Isus i-a spus: „Fratele tău va învia”. 24Márta i-a zis: „Ştiu că va învia la înviere, în ziua de pe urmă”. 25Isus i-a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; 26şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?”. 27Ea, răspunzând, a zis: „Da, Doamne; eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume”.

28După ce a spus ea aceasta, s-a dus şi a chemat-o pe sora ei, Maria, spunându-i în taină: „Învăţătorul este aici şi te cheamă”. 29Când a auzit, [Maria] s-a ridicat repede şi a venit la el. 30Încă nu ajunsese Isus în sat, ci se afla tot în locul unde îl întâmpinase Márta. 31Atunci iudeii, care erau cu ea în casă şi o consolau, văzând-o pe Maria că s-a ridicat în grabă şi a ieşit, au venit după ea crezând că merge la mormânt ca să plângă acolo. 32Când a ajuns Maria unde era Isus, văzându-l, a căzut la picioarele lui, spunându-i: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit”. 33Iar Isus, când a văzut-o că plânge şi că plâng şi iudeii care au venit cu ea, s-a înfiorat în spirit şi s-a tulburat. 34Şi a zis: „Unde l-aţi pus?”. I-au răspuns: „Doamne, vino şi vezi!”. 35Şi Isus a lăcrimat. 36Atunci iudeii au început să spună: „Iată cât de mult îl iubea!”. 37Dar unii dintre ei au zis: „Nu a putut el, care a deschis ochii orbului, să facă în aşa fel ca acesta să nu moară?”.

38Isus s-a înfiorat din nou şi a mers la mormânt. Era o grotă, iar [la intrare] era pusă o piatră. 39Isus a zis: „Ridicaţi piatra!”. Márta, sora celui mort, i-a zis: „Doamne, miroase de acum, căci e de patru zile”. 40Isus i-a spus: „Nu ţi-am zis că dacă vei crede vei vedea gloria lui Dumnezeu?”. 41Au ridicat, deci, piatra. Atunci şi-a ridicat ochii şi a spus: „Tată, îţi mulţumesc că m-ai ascultat. 42Eu ştiam că mă asculţi întotdeauna. Însă am spus-o pentru mulţimea ce mă înconjoară, ca să creadă că tu m-ai trimis”. 43Spunând acestea, a strigat cu glas puternic: „Lazăr, vino afară!”. 44A ieşit mortul legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză, iar faţa lui era înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!”.

Sinédriul îl condamnă pe Isus la moarte (Mt 26,1-5; Mc 14,1-2; Lc 22,1-2)

45Mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ceea ce făcuse el au crezut în el. 46Dar unii dintre ei au mers la farisei şi le‑au spus ce făcuse Isus. 47Aşadar, arhiereii şi fariseii, adunând Sinédriul, au spus: „Ce să facem, pentru că acest om face multe semne? 48Dacă-l lăsăm aşa, toţi vor crede în el; vor veni románii, ne vor lua pe noi [şi vor distruge] şi sanctuarul nostru, şi neamul”.

49Unul dintre ei, Caiáfa, care era marele preot în anul acela, le-a zis: „Voi nu ştiţi nimic, 50nici nu înţelegeţi că este mai bine pentru voi ca să moară un singur om pentru popor şi să nu piară întregul neam”. 51Însă nu a spus aceasta de la sine, ci, fiind mare preot în anul acela, a profeţit că Isus avea să moară pentru popor.  52Şi nu numai pentru popor, ci şi pentru a-i aduna laolaltă pe fiii risipiţi ai lui Dumnezeu. 53Din ziua aceea, au hotărât să-l ucidă.

54De aceea, Isus nu mai umbla în public printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ţinut aproape de pustiu, într-o cetate numită Efraim, şi a rămas acolo împreună cu discipolii.

55Era aproape Paştele iudeilor şi mulţi din provincie au urcat la Ierusalím înainte de Paşte, ca să se purifice. 56Îl căutau pe Isus şi spuneau unii către alţii în timp ce stăteau în templu: „Ce credeţi, oare să nu vină la sărbătoare?”. 57De fapt, arhiereii şi fariseii dăduseră ordin ca, dacă ştie cineva unde este, să-l denunţe, ca să-l aresteze.