Psalmul 72

PSALMUL 72 (71)

Programul regelui Mesia

1 Al lui Solomón.

Dumnezeule, dăruieşte regelui judecăţile tale

şi înzestrează-l pe fiul regelui cu dreptatea ta!

2 Și el va judeca poporul tău cu dreptate

şi pe săracii tăi cu judecată.

3 Munţii să aducă pacea pentru popor

şi dealurile, dreptatea.

4 El va face judecată celor săraci din popor

şi-i va mântui pe fiii sărmanilor,

dar îl va zdrobi pe asupritor.

5 Ei se vor teme de tine cât soarele şi luna,

din generaţie în generaţie.

6 Va coborî ca ploaia pe iarbă

şi ca ropotul ce udă pământul.

7 În zilele lui, va înflori dreptatea

şi multă pace până când va fi luna.

8 El va domni de la o mare la alta

şi de la Râu până la marginile pământului.

9 În faţa lui se vor pleca locuitorii pustiului,

iar vrăjmaşii lui vor linge ţărâna.

10 Regii din Tarşíş şi ai insulelor vor oferi daruri,

regii din Séba şi din Sába vor aduce tribut.

11 Toţi regii se vor prosterna înaintea lui,

toate popoarele îl vor sluji.

12 El îl va elibera pe săracul care strigă

şi pe sărmanul care nu are ajutor.

13 Va avea milă de cel sărac şi de cel sărman

şi va mântui sufletele sărmanilor.

14 Va răscumpăra sufletele lor de oprimare şi violenţă

şi sângele lor va fi preţios înaintea lui.

15 Va trăi şi i se va da din aurul din Séba.

Se vor ruga pentru el întotdeauna;

toată ziua îl vor binecuvânta.

16 Va fi belşug de grâne pe pământ, vor undui pe culmile munţilor;

roadele sale vor fi ca Libánul

şi vor înflori din cetate ca iarba pământului.

17 Numele lui să fie [binecuvântat] în veci,

cât va fi soarele să dăinuiască numele lui.

În el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului

şi toate neamurile îl vor preamări.

18 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israél,

singurul care săvârşeşte minuni!

19 Binecuvântat să fie în veci numele său glorios,

tot pământul să se umple de gloria lui! Amin! Amin!

20 Sfârşitul rugăciunilor lui Davíd, fiul lui Iese.